Doi tineri au fost reținuți aseară pentru că ar fi încercat să îl șantajeze pe candidatul PP-DD la Camera Depuaților, Niculina Mocioi.
Potrivit polițiștilor, cei doi suspecți au pretins de la un candidat suma de 300 de lei prin amenințare, reprezentând contravaloarea unor servicii efectuate de către aceştia în timpul campaniei electorale. Suspecţii au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă. „În data de 21 noiembrie 2012, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată direct de către reprezentanta unei formaţiuni politice, cu privire la faptul că, în ultimele zile, în mod frecvent, este ameninţată cu acte de violenţă de către un tânăr, care îi pretinde, în mod injust, suma de 150 lei, pentru activităţile desfăşurate în campania electorală. În seara aceleiaşi zile, în jurul orelor 22:00, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - I.P.J. Gorj şi Biroului de Investigaţii Criminale - Poliţia Municipiului Târgu-Jiu, sub coordonarea unui procuror, au organizat acţiunea de prindere în flagrant. Astfel, în timpul flagrantului organizat în municipiul Târgu-Jiu, poliţiştii i-au surprins pe C.N.I., de 20 ani şi P.N., de 23 ani, ambii din municipiul Târgu-Jiu, judeţul Gorj, în momentul în care aceştia primeau de la partea vătămată, în mod injust, suma de 300 lei.Suspecţii au fost imobilizaţi şi conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj“, a declarat George Neagoe, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.