Aflat la primul film regizat din cariera sa, "Nunta mută", Horaţiu Mălăele le-a lăsat libertatea de a improviza celor doi tineri actori din rolurile principale, Meda Victor şi Alexandru Potocean.
EVZ TV: Sunteţi la primul film regizat; a ieşit aşa cum v-aţi dorit? Aţi mai schimba ceva?
Horaţiu Mălăele: Nu cred că a existat un regizor de film care să fi fost mulţumit într-un procent de măcar 80% în raport cu presupusele lui idealuri. Cu toate acestea, cred că am făcut o treabă bună. De schimbat, am schimbat enorm. Informaţia acestei poveşti adevărate conţine câteva propoziţii. Ridicarea unui scenariu pentru un lungmetraj presupune o muncă de Sisif care, de cele mai multe ori, aleargă în contrasens cu bugetul filmului.
De ce aţi ales actori prea puţin cunoscuţi pentru rolurile principale şi căror criterii au corespuns?
Toţi marii actori ai lumii au început prin a fi „prea puţin cunoscuţi“. Cred că Meda şi Potocean sunt doi actori-creatori care îşi vor ocupa locurile meritate. Criteriile au fost tinereţea, îndrăzneala, forţa şi talentul. Au realizat două roluri memorabile, mai cu seamă că stilistica filmului impunea o detaşare de personaj, un personaj „comentat“, o îngroşare subtilă şi asumată, pe care câţiva neofiţi ar numi-o „teatralizare“.
Meda a fost aleasă ultima în distribuţie...
Meda a ajuns ultima pentru că aşa a hotărât destinul ei şi al nostru, şi face un rol remarcabil. Au fost aproape 50 de candidate, unele foarte talentate, dar care nu intrau în chimia intenţiilor noastre.
Nu v-aţi atribuit un rol în „Nunta mută“, deşi aţi fi rezonat mai uşor decât alţii cu regizorul.
A sta deopotrivă şi în faţa, şi în spatele camerei este un lucru extrem de greu şi de riscant pentru că nu ai perspectiva întregului. Este adevărat că am avut (n.r.- în teatru), câteva izbânzi clare în această dublă ipo