Punctul critic al încălzirii globale, accelerat de activitatea umană, va duce la eliberarea unor cantităţi uriaşe de CO2 şi metan. Sursa: Reuters
Va fi o intoxicaţie globală. Când vine vorba despre “sfârşitul lumii”, despre dispariţia rasei umane, asupra unui singur lucru pare a fi toată lumea de acord. De la savanţi la preoţi şi şamani, toţi sunt siguri că se va sfârşi. Când? Foarte curând, spun oamenii de ştiinţă care studiază efectele încălzirii globale actuale, comparându-le cu evenimentele similare din istoria geologică a Pământului.
S-a mai întâmplat
Termenul “antropocen”, creat în urmă cu zece ani de laureatul Nobel Paul Crutzen, desemnează o nouă epocă geologică, “Era oamenilor”. O eră în care ciclul geologic al Pământului este direct şi puternic influenţat de activitatea umană. Potrivit unui material publicat de revista “New Scientist”, antropocenul ar putea fi cea mai scurtă şi ultima epocă geologică, la finalul căreia specia umană va înceta să existe.
Dispariţia ar putea avea loc foarte rapid, în doar câteva sute de ani, pe măsură ce încălzirea globală şi consumul exagerat al resurselor se înteţesc. Fără suficiente surse de energie pentru a susţine agricultura, şi aşa puternic afectată de schimbările climatice, omenirea ar avea probleme.
Societatea aşa cum o cunoaştem ar intra în colaps, iar, în final, o mână de “norocoşi” ar supravieţui în condiţii nu foarte îndepărtate de cele din Epoca de piatră. Cât de afectată ar fi planeta noastră de extincţia oamenilor şi a altor mii de specii? Foarte puţin, cred specialiştii.
Terra a mai trecut prin asemenea cataclisme, rasa umană încă nu. Când vorbim despre “salvarea planetei”, vorbim de fapt despre salvarea noastră, a oamenilor.
Oceanele se înfierbântă
Încălzirea globală, fenomen deja demonstrat, ar putea d