* S-a terminat încă o săptămână de vară, s-a terminat încă o lună de vară, deja a început cea de-a doua, a lui Cuptor, de parcă n-ar fi fost caniculă şi în Cireşar. Şi târgurile s-au isprăvit, dar ne aşteaptă altele, că e vara lungă şi cererea de bere mare, pe zăduf. De fapt, chiar putem spune că nici n-a început partea de vârf a sezonului, mulţi aşteaptă să mai treacă vreme până să plece la mare, la munte, la unde au ei chef şi, mai ales, bani. Până atunci, oamenii muncii stau acasă şi, din când în când, se mai uită la televizor, să vadă ce prostii mai bagă ăia...
* Dacă nu ne înşelăm, exista o lege sau ceva, care interzice să se difuzeze pe post imagini cu copii fără acordul părinţilor (şi, în general, fără să se pună ceaţă, efect "blur", pe feţele micuţilor). Dacă am fi noi editori de ştiri sau realizatori de emisiuni ne-am gândi serios la aspectul ăsta, înainte de a lăsa pe post ceva care să semene confuzie. De pildă, am prins nişte imagini (habar n-aveam despre ce era vorba, că n-am dat de la început) şi, prima dată, ni s-a părut că sunt de la buletinul meteo, puse să ilustreze o ştire gen "Ceaţă deasă pe DN1" sau aşa ceva, apoi am crezut că o fi vreun incendiu, iar ăla e fumul care iese din acoperiş. Pe la final ne-am prins: erau imagini filmate la un loc de joacă pentru copii, iar cineva îşi uşurase munca băgând ceaţă peste tot. Iată o idee bună, care merită dezvoltată: suntem siguri că toţi telespectatorii români şi-ar dori să se bage blur peste tot ecranul când sunt imagini cu politicienii, să li se dea şi lor ceaţă!
* După cum am mai spus, a început luna lui Cuptor. A fost caniculă şi va mai fi, că trăim în România, iar meteorologii zic că e mai cald decât în alţi ani călduroşi Când e iarnă cu ger şi troiene, reporterii de la televiziuni găsesc bătrâni de prin diverse sate, care îşi aduc aminte de tot aşa o iarnă, prin ’51 sau 1917; n-am auzi