Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Walter l-a bătut pe Buşcă! Petrolul - "U" 2-0

Publicat in Pro Sport, vineri 16 noiembrie 2012 ·

Tânărul Neag a marcat primul său gol în Liga I, iar Gicu Grozav a desăvârşit succesul de aseară

Procurorii DIICOT au reuşit să anime un meci banal. În România şi în campionatul ei sănătos la cap, echipa lui Florian Walter o întâlneşte pe cea a lui Florian Buşcă. Nimic anormal, cum ar spune Dumitru Dragomir, preşedintele tuturor şi al nimănui. Clujenii tocmai ce-au terminat cheta pentru chelen şi leucoplast. De ultimul au mai mare nevoie pentru că trebuie să-şi acopere sponsorul de pe tricouri. Pentru cei care nu-şi încarcă memoria cu lucruri atât de mărunte, firma e aceeaşi de pe piepturile celor de la Petrolul. Suntem tot în România, acest loc normal.

Cu stomacul plin, ploieştenii conduc meciul. Cu doar câţiva păstrăvi amărâţi primiţi în ultimele zile, ardelenii lui Marius Popescu – înlocuitorul lui Şumudică – nu au cum să emită pretenţii. Şi se vede dintr-o singură pasă cine are trei mese pe zi şi cine bate din uşă-n uşă pentru mâncare. Adrian Cristea bate o lovitură liberă din marginea careului. Mingea aşezată în lateral stânga pleacă din piciorul decarului de la Ploieşti, trece prin apărarea din faţa lui Balauru şi e ciupită de tânărul Neag (8). Fundaşul de 19 ani marchează la al doilea său meci ca titular şi ideea unei surprize se stinge.

Emoţii cu Dinu

Din comoditate sau nepăsare, Petrolul începe să piardă teren. Grăsuţul Iancu, înlocuitorul accidentatului Pătraşcu, se mişcă tot mai bine la mijloc. Viorel Dinu coboară între linii şi încearcă să-l pună în valoare pe Drăghici. “U” Cluj trăieşte, iar Buşcă e fericit. Walter, în schimb, e îngrijorat. Bornescu tremură pentru prima oară la bara lui Dinu, poate cel mai bun “student” de pe teren (33). Cu 10 minute înainte, Bokila şi-a bătut joc de o ocazie uriaşă, aşa că sunt motive suficiente pentru a avea emoţii.

Timpul trece parcă tot mai greu. Pe teren nu se joacă nimic şi doar M

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 2 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 12 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 2 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 4 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 2 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°