Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călugărul thailandez care a adunat pentru stat 12 tone de aur a murit la 97 de ani

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 31 ianuarie 2011 ·

Thailandezii îşi iau rămas bun de la călugărul Luangta Maha Bua, care a salvat ţara în timpul crizei financiare din 1997 adunând 12 tone de aur pe care le-a donat statului. Călugărul budhist a încetat din viaţă ieri, la vârsta de 97 de ani, relatează presa locală.

Luangta Maha Bua a donat aurul colectat în urma unei campanii naţionale băncii centrale a Thailandei pentru restabilirea rezervelor naţionale, informează thailandqa.com.

Zeci de mii de thailandezi au participat astăzi la prima zi a ceremoniilor funerare ale "călugărului din pădure", supranumit astfel datorită faptului că locuia în mănăstirea situată într-o pădure din provincia Udon Thani din nord-vestul ţării.

La sfârşitul anului trecut, călugărul s-a adresat medicilor din cauza unei infecţii la plămâni de care suferea deja de o jumătate de an, potrivit RIA Novosti.

Luangta Maha Bua era foarte cunoscut în Thailanda. Credincioşi din întreaga ţară veneau la el pentru a lua binecuvântări şi pentru a-şi afla viitorul. El era totodată şi unul dintre cei mai cunoscuţi maeştri de meditaţie.

În 1997, în toiul crizei financiare din Asia, care a început cu deprecierea valutei thailandeze, Luangta Maha Bua a anunţat o colectare de fonduri pentru reînnoirea rezervei de aur a statului, redus aproape de zero la începutul crizei.

Testamentul lui Luangta Maha Bua

Thailandezii au obiceiul să doneze călugărilor budhişti şi mănăstirilor obiecte din aur şi chiar şi lingouri sau bani.

Luangta Maha Bua a pus această tradiţie în slujba statului cu condiţia ca fondurile pe care le va aduna vor fi folosite strict pentru completarea rezervei de aur a ţării.

Timp de peste un an, el a adunat peste 12 tone de aur în lingouri şi peste 10 milioane de dolari, pe care i-a predat băncii centrale thailandeze Bank of Thailand.

Din ap

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 51 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 29 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 32 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 38 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°