Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că România se va solidariza cu poziţia UE privind cazul Iuliei Timoşenko din Ucraina şi va fi reprezentată doar la nivel de ambasador la Summit-ul liderilor Europei Centrale, programat în perioada 11-12 mai în staţiunea ucraineană Ialta, potrivit Mediafax.
"Noi ne solidarizăm cu colegii noştri din UE şi, spre exemplu, nu vom da curs invitaţiei de a participa la summitul central şi sud-est european de la Ialta, din 11-12, dar vom fi reprezentaţi de ambasador. Pentru noi Ucraina este un stat important. Sigur, în acelaşi timp, nouă ne este foarte clar că nu ne putem amesteca în justiţia altui stat", a spus preşedintele Băsescu în interviul acordat Radio România Actualităţi alături de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
De asemenea, întrebat în legătură cu poziţia unor oficiali ai Federaţiei germane de Fotbal care au arătat că Germania este gata să preia de la Ucraina organizarea ediţiei Campionatului European de Fotbal programat în iunie, preşedintele Băsescu a spus că "fotbalul nu trebuie politizat".
"În ceea ce priveşte fotbalul, România are o tradiţie şi chiar dacă nu avem echipă de fotbal calificată la Europene, nu pot să nu spun. Vă aduceţi aminte când pe criterii politice a fost boicotată Olimpiada? Da, era Război Rece. Eu cred că fotbalul trebuie să rămână un spectacol şi să nu fie politizat", a spus preşedintele Traian Băsescu, amintind de participarea României, ca singură ţară a blocului socialist, la Olimpiada de la Los Angeles din 1984.
Pe de altă parte, preşedintele Timofti a arătat că poziţia oficială a Republicii Moldova este de acceptare a celei a statului ucrainean în privinţa cazului Timoşenko. "Eu întotdeauna am avut o unică poziţie, ca jurist, ca soarta şi viaţa fiecărui om să fie apreciată în limitele legii. Eu nu cunosc acum detaliile cazului Timoşenko, ca să dau o c