Politica reprezentării şi reprezentarea politică. Acest joc de cuvinte al Lindei Hutcheon ar putea reprezenta infrastructura postmodernă a piesei lui Vaclav Havel - Opera calicilor (Caruselul), publicată de Editura Unitext, alături de un Discurs la Parlamentul Europei. Deoarece piesa se anunţă încă din subtitlu a fi o prelucrare după John Gay, e necesară o prezentare a operei iniţiale a acestui dramaturg al Restauraţiei engleze.

Considerată de Anthony Burgess drept "cea mai originală producţie teatrală a vremii", The Beggar's Opera a cunoscut un succes de scenă unic în acea vreme; de la premiera din 29 ianuarie 1728, ea a fost jucată de 61 de ori, deşi spectacolele n-au fost consecutive. Secretul acestei popularităţi are o dublă natură; pe de o parte, ea reprezintă cea mai timpurie mostră de ballad opera - al cărei specific îl constituie cântecele, de obicei populare, şi interludiile muzicale împrăştiate printre replicile personajelor. Acest tip de "operă", strâns înrudită cu singspielul german şi cu opera comique franceză, apare ca o reacţie împotriva operei italiene care inundase Londra la acea vreme. De altfel, şi alte elemente sunt menite a deruta spectatorul obişnuit cu acest fel de spectacol: decorul total "neromantic" - închisoarea Newgate şi "interlopia" personajelor.

Piesa are însă şi un substrat parodic. John Gay face parte din Clubul Scriblerus, alături de Alexander Pope, Jonathan Swift - de la a cărui sugestie s-a şi născut opera - Thomas Parnell, John Arbuthnot. Această familie spirituală avea însă o anume culoare politică; erau membri ai partidului Tory, şi deci susţinători activi ai opoziţiei. Nu e deci de mirare că opera conţine o foarte evidentă caricatură a primului ministru Sir Robert Walpole şi a întregii administraţii Whig. Acesta este motivul pentru care opera Polly, continuarea acesteia, a fost interzisă, neputând fi pusă în