Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO/VIDEO La Bârca, clopotele au răsunat cu jale

Publicat in Adevarul, vineri 5 noiembrie 2010 ·

Prietenii şi vecinii lui Adrian Păunescu au venit să aprindă o lumânare la casa din comuna doljeană Bârca, acolo unde a copilărit poetul. Clopotele bisericii au răsunat ieri toată ziua, iar în sfântul lăcaş a fost oficiată o slujbă de comemorare a „celui mai de seamă fiu al satului", aşa cum era numit Păunescu la Bârca.

Oltenii cunosc Bârca drept „satul lui Păunescu". Aici şi-a petrecut copilăria poetul şi tot aici venea cel puţin o dată pe an şi, de fiecare dată, îşi aducea prietenii.

Mircea Vintilă, Tatiana Stepa, Grigore Vieru, Florian Pittiş sunt câţiva dintre musafirii care întreţineau atmosfera în jurul focului de tabără, pentru că, de fiecare dată când Bardul venea acasă, comuna îmbrăca straie de sărbătoare.

Ieri, Bârca a îmbrăcat veşminte de doliu. Asta şi pentru că fiecare localnic de aici l-a cunoscut măcar puţin pe Păunescu.

Lumină pentru poet

Clopotele bisericii au început să bată, ieri, încă de la primele ore ale dimineţii, iar becurile de pe uliţe n-au mai fost stinse pentru ca poetul „să aibă lumină". Preotul din sat a oficiat ieri o slujbă de comemorare a poetului. Rând pe rând, la casa poetului au venit cu lumânări şi flori vecini, prieteni sau simpli consăteni.

Vecinii aduc flori la casa lui Păunescu / FOTOGRAFII: Laurenţiu Nica

Toată localitatea era împânzită de fotografii de-ale poetului, cu banderolă neagră în semn de doliu.

Odaia unde a copilărit Adrian Păunescu

Casa lui Adrian Păunescu este acum locuită de unul dintre finii săi, Tiberiu Macavei (52 de ani). Bărbatul ne-a invitat într-o încăpere separată de casa din faţă, o anexă gospodărească. „Aici a trăit Adrian Păunescu, în cămăruţa asta mică", a explicat bărbatul. Odaia oltenească are doar un pat, un scaun şi o masă acoperită de cărţi.

Mircea Păcurariu, nepotul sciitorului

Constanţa Crânguş (84 de ani) st

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza

Mediafax acum 21 minute
Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Anunţul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Evacuarea a avut loc miercuri.

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum 28 minute
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 3 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum o ora
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 4 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum o ora
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum 2 ore
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum o ora
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 2 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°