Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondatorul WikiLeaks se ascunde sub nume false şi utilizează cardurile prietenilor

Publicat in Adevarul, duminică 24 octombrie 2010 ·

După recentele dezvăluiri cu privire la războaiele din Irak şi Afganistan, Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a devenit, potrivit propriilor declaraţii, unul dintre cei mai filaţi oameni din lume. Astfel, Assange a ajuns să ducă o viaţă ascunsă, pusă sub semnul paranoiei: vorbeşte în şoaptă, îşi schimbă foarte des telefonul mobil, foloseşte mai mereu cash şi doar uneori carduri de credit, iar acelea sunt împrumutate de la apropiaţi. Fondatorul WikiLeaks se cazează, în călătoriile sale, la diverse hoteluri, mai puţin cunoscute, unde se prezintă sub un nume fals. Adesea, acesta foloseşte deghizări, apelând la peruci şi machiaj, pentru a trece neobservat.

Citiţi şi: Creatorul „Wikileaks", prigonit de Pentagon

Noi dezvăluiri WikiLeaks despre soldaţii americani: "aruncă în aer clădiri întregi pentru că o persoană înarmată se află pe acoperiş"

Julian Assange le cere persoanelor care îi sunt loiale să folosească telefoane scumpe, care fac dificilă o eventuală interceptare. De asemenea, acesta îşi schimbă telefonul mobil extrem de des pentru a fi mereu cu un pas în faţa urmăritorilor.

Se cazează la hoteluri sub nume false, îşi vopseşte părul, doarme pe canapele şi podele, în locuri unde ştie că nu poate fi urmărit, şi utilizează numerar în loc de carduri de credit. Iar acestea sunt doar câteva dintre tehnicile lui Assange de a nu pica pe mâna serviciilor secrete. Un reporter New York Times a reuşit să afle astfel de aspecte din viaţa fondatorului WikiLeaks, omul care înţelege dimensiunea publicării unor documente strict confidenţiale şi încearcă să nu-şi pună viaţa în pericol.

Hotărât să nu mă compromit, am ajuns într-o situaţie de necrezut, i-a mărturisit Assange reporterului New York Times.

În remarcabila sa călătorie către notorietate, fondatorul site-ului WikiLeaks, crede că următoarele săptămâni vor fi cele mai periculoase.

D

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°