Victoria, o tânără din Iaşi, a învăţat cinci ani pe brânci şi a terminat printre primii Facultatea de Psihologie. După ce a luat bursă de merit în fiecare an, a trecut şi examenul de disertaţie cu 10. Pentru ce? Evident, răspunsul normal ar trebui să fie ca, în final, să se bată angajatorii pentru ea.
Dacă nu cei privaţi, măcar să-şi găsească un loc la una dintre sutele de instituţii ale statului care au nevoie de un psiholog bun. Doar în fiecare zi auzim tot felul de poveşti precum că specialiştii în domeniu din şcoli sunt prea puţini pentru nevoile emoţionale ale elevilor. Iar exemplele pot continua.
În realitate, singurul răspuns pe care l-a găsit Victoria, după ce a bătut din uşă în uşă, a fost la Agenţia de Şomaj. În câteva ore, specialiştii în piaţa muncii i-au evaluat pregătirea şi au pus parafa pe dosarul ei cu diplomă de master: 255 de lei lunar ajutor de şomaj.
Exemplul fetei nu este singurul. Din păcate, mii de tineri care cred cu tărie în diploma de licenţă ajung în final la concluzia Victoriei. Aceea de a pleca să-şi facă un rost peste hotare.
Zilele trecute m-a suntat un fost amic din copilărie. Dragoş a legat şcoala de gard imediat după liceu şi, acum vreo 10 ani, a plecat la muncă în Spania. De atunci, se întoarce doar în vacanţă acasă. E fericit. Are şi de ce. Şi-a făcut un drum în viaţă şi, spre deosebire de Victora, visul nu mai e să plece din ţară. A făcut asta deja atunci când toţi îl criticau că e slugă la străini. Dar, vorba lui: „Aşa, şi?".
