O mână descărnată tremurândă cu mişcări nehotărâte întinde cu teamă parcă o reţetă spre farmacistă, care o primeşte cu grijă, o studiază şi începe să-i explice cât costă fiecare medicament prescris. Omul – are, cred, 90 de ani sau aproape! – o ascultă cu răbdare de sfânt… În cele din urmă, cu o voce venită parcă din altă lume, întreabă: – Şi cât costă toate la un loc? (...)

Femeia în alb face socotelile şi îi răspunde la întrebare. Bătrânul n-a înţeles şi mai întreabă o dată, cu acelaşi glas moale, venit de departe. Răspunsul farmacistei a căzut ca o ghilotină asupra omului firav din faţa mea. Gârbovit, descumpănit şi ruşinat, a întins mâna, care părea că pipăie aerul, spre reţetă… Cu gest nesigur a luat-o, a împăturit-o şi, privind jenat în pământ, a băgat-o în buzunar… S-a întors şi cu pas târşit a ieşit… Ceva din figura lui, poate mai mult privirea burniţată către nicăiri, m-a făcut să-l compătimesc în gând… M-am întors să văd cum coboară scările de la intrare. Paşii tatonau parcă treaptă cu treaptă. În cele din urmă, a intrat în şuvoiul trecătorilor grăbiţi… Fiind singurul client din farmacie, mi-am îndreptat privirea nedumerită către farmacistă. – Am văzut că aţi rămas descumpănit când bătrânul care tocmai a ieşit şi-a luat reţeta şi a plecat.

– Aţi remarcat întocmai starea în care m-a adus acest gest resemnat al omului…

– Nu este singurul bătrân care renunţă la medicamentele prescrise. Nu au cu ce le cumpăra. Şi dacă aţi şti că acest om este un veteran de război, dintre puţinii rămaşi în viaţă!… Răspunsul meu a fost un nod în gât şi tăcerea… M-am întors şi cu aceiaşi paşi târşiţi ca şi ai bătrânului veteran de război am ieşit… Îndată am fost luat de valul trecătorilor. Gândurile au năvălit asupra mea ca un puhoi fără nici o oprelişte…

*

Îl văd pe acel bătrân atunci… şi acolo… unde