Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Traim in plin Caragiale. Curat neconstitutional, coane Mircica, dar umfla-l pe Basescu"

Publicat in Romania Libera, joi 19 aprilie 2007 · ·

Liderul grupului PD din Camera Deputatilor, Cristian Radulescu, a declarat, de la tribuna Parlamentului ca, la ora actuala, asistam "la un joc nociv, aparent cu mijloace democratice, dar care duce la marginea democratiei".

"Curtea Constitutionala are vointa suprema in relatia cu Parlamentul, cu o singura exceptie. Dupa cum am modificat noi Constitutia in 2003, chiar daca toti senatorii si deputatii ar fi de alta parere decat Curtea Constitutionala, hotararile ei raman valabile. Deasupra Curtii Constitutionale, in acest moment, nu este decat Dumnezeu. Intr-un singur caz, Curtea Constitutionala hotaraste, dar ceea ce hotaraste are valoare de aviz consultativ pentru Parlament si acest caz este suspendarea presedintelui. Dar asta nu inseamna ca ce spune Curtea Constitutionala nu are valoare si autoritate pentru noi. Traim in plin Caragiale. Curat neconstitutional, coane Mircica, dar umfla-l pe Basescu", spus deputatul PD.

Cristian Radulescu a atras atentia ca, in contextul prezentat, votul pe care il vor da parlamentarii pe tema suspendarii din functie a sefului statului nu mai conteaza, precedentul fiind grav. "Conteaza ca in ciuda a ceea ce s-a hotarat, demersul de suspendare continua, fiindca de acum inainte orice presedinte al tarii, domnule Geoana, domnule Vadim Tudor, domnule Tariceanu, domnule Marko Bela, care va doriti sa fiti presedinti, orice presedinte va putea fi suspendat sau amenintat, santajat cu suspendarea de un grup de interese format obscur si care este impotriva lui", a spus liderul deputatilor democrati.

Cristian Radulescu a precizat ca incercarea de suspendare a presedintelui are avantajul ca "scoate la suprafata mizeriile clasei politice".

Deputatul PD a subliniat faptul ca pentru toate acest lucruri "factura va trebui platita" in momentul in care electoratul se va veni la urne.

Liderul deputat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 9 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 8 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 8 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 12 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 13 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 10 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 11 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 7 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°