Votul de astăzi al Senatului României prin care o sentinţă a celei mai înalte curţi din sistemul judecătoresc a fost ignorată marchează un pas decisiv în direcţia lichidării în România a statului întemeiat pe domnia legii şi separaţia puterilor. Actul senatorilor de a trece, deliberat, peste decizia judecătorească prin care se constata starea de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu este un gest care priveşte nu doar un caz particular, ci defineşte maniera în care Parlamentul înţelege să impună, în contra constituţiei şi a legilor, inegalitatea dintre cetăţeni, subminând, în mod fatal, poziţia pe care o deţine puterea judecătorească.
Sfidarea unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi de Justiţie se înscrie în logica naturală a unei conduite ce tinde să privească suveranitatea parlamentară ca fiind absolută şi ilimitată. O asemenea tendinţă conduce, în mod previzibil, la dispariţia tuturor elementelor pe care se sprijină ideea însăşi de domnie a legii. Disponibilitatea camerei superioare de a înfrânge voinţa unei Curţi de judecată, în numele solidarităţii de partid, nu se poate califica altfel decât ca o încălcare brutală şi deschisă a cerinţelor care definesc statul de drept. O dată cu acest vot al Senatului, întreg eşafodajul pe care se fondează ordinea constituţională este lipsit de relevanţă. Care mai este utilitatea juridică şi simbolică a unei instituţii ca Agenţia Naţională de Integritate? Şi ,mai cu seamă, care mai este poziţia constituţională a puterii judecătoreşti, în condiţiile unei ingerinţe vizibile a legislativului?
Dincolo de aceste întrebări, rămâne o certitudine legată de ziua de 30 octombrie 2012. În această zi, majoritatea din Senatul României a indicat că statul de drept şi separaţia puterilor în cadrul guvernământului încetează să mai fie un cadru funcţional în patria noastră. Este o zi de care merită să ţinem sea