Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandria la 177 de ani de la înfiinţare, văzută prin ochii a trei generaţii

Publicat in Adevarul, duminică 28 august 2011 · ·

În urmă cu 177 de ani, o mână de negustori din Zimnicea şi Mavrodin au cumpărat o moşie pentru a putea face comerţ liber. Pe terenul cumpărat de negustorii mavrodineni şi zimniceni cu bani împrumutaţi de la cămătarii evrei a luat fiinţă în 183 - Alexandria.

Puţini alexăndreni ştiu că oraşul lor s-a înfiinţat din raţiuni pur economice. La începutul secolului XIX, într-o vreme în care comerţ putea face doar proprietarii de moşii, un grup de negustori mavrodineni, bulgari şi zimniceni au pus mână de la mână şi au decis să cumpere o moşie pentru a putea face comerţ liber. Pentru cei mai mulţi dintre alexăndreni nume precum Lazăr, Conu, Ţânţăreanu, Paşcaliu, Matei, Stoica, Noica, Repanovici nu au nicio rezonanţă. Aceştia sunt însă negustorii care au cumpărat moşia pe care a luat fiinţă oraşul. Pentru că banii nu le-au ajuns, s-au împrumutat la cămătarii evrei. Actul de cumpărare al moşiei Bâcâianca pe care negustorii au luat-o de la Mitropolia Ţării Româneşti a fost semnat la data de 14 mai 1834. Odată luat terenul, negustorii mavrodineni şi zimniceni, alături de cei bugari s-au apucat repede să pună bazele noului oraş. Inginerul austriac Otto von Moritz a trasat străzile Alexandriei, drepte, paralele şi perpendiculare. Ţăranii din Nanov, Adămeşti, Ţigăneşti şi Măgurele şi-au abandonat vatrele şi au venit să pună umărul la construcţia oraşului. În doar două luni, iunie şi iulie 1834, au apărut primele 700 de case, prăvălii şi bordeie.

Alexandria s-a condus după Ekstrucţie timp de 30 de ani

Întemeietorii Alexandriei şi-au dat repede seama că unui oraş îi trebuie un regulament de funcţionare după care să se conducă comunitatea. Aşa a luat fiinţă Ekstrucţia, constituţia locală a Alexandriei care conţinea “regulile de hălăduire a celor ce vor primi a se aşeza în noua adunare din oraş Alexandria”. Documentul a fost semnat în vara anului 1834 de do

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 57 minute
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 21 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 33 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 13 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 41 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum o ora
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°