Nicoară Mihali, tânărul căutat de două luni de sute de oameni ai legii, şi-a petrecut vara la petreceri şi nunţi prin oraş. Fugarul din Borşa nu a avut timp să se predea. Toată vara a avut o agendă încărcată. A fost ba la petreceri şi nunţi în Borşa, ba la mare, însoţit de prietenii săi poliţişti. Toată suflarea din Borşa ştie unde-şi petrece Nicoară Mihali (22 de ani) timpul liber. Inclusiv poliţiştii din localitate.
Martori stau peste 200 de persoane care au participat împreună cu acesta la o nuntă, plus alte câteva zeci care s-au întâlnit cu el la o petrecere privată. Şi mulţi alţii, care l-au văzut frecvent în barurile din centrul oraşului, însoţit chiar de către poliţişti.
Acţiunea recentă a oamenilor legii la Borşa, cu dube pline de mascaţi, îi amuză pe localnici. „Dacă voiau pe bune să-l înhaţe, îl duceau de mult”, ne-a spus un om de afaceri din zonă. Nu-şi spune numele, fiindcă se teme de represalii.
Mihali a fost toată vara acasă, cu excepţia unei săptămâni din august, pe care şi-a petrecut-o pe litoral. Revenit acasă, a participat la nunta unor foşti colegi, apoi la un chef, unde l-a bătut măr pe un băiat care a îndrăznit să-l înfrunte.
Dedicaţii speciale pentru mascaţi
Pentru nimeni nu a fost o surpriză apariţia pistolarului la Pensiunea „Ancuţa“ din oraş, în seara de 26 august, aproape de miezul nopţii. Însoţit de iubita sa, Lavinia Timiş, Nicoară a petrecut nestingherit până la ziuă. A stat la masă cu nişte prieteni, cu care şi-a făcut dedicaţii muzicale aproape toată noaptea.
Nu a lipsit cunoscuta melodie „Puşca şi cureaua lată”, dedicaţie specială pentru „prietenii cu arme care ştiu să se apere singuri”, pe care solistul bănăţean Petrică Teodor Sârbu a trebuit să o repete de mai multe ori.
Tupeul lui Mihali nu a avut limite. A venit la nuntă, deşi local