Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gabriela Cristea, realizatoare TV: „Urăsc să mă trezesc dimineaţa“

Publicat in Adevarul, joi 14 iunie 2012 ·

Singurul lucru care reuşeşte să-i tulbure buna dispoziţie în weekend este trezitul de dimineaţă. Recunoaşte că nu este deloc încântată de întâlnirile ce au loc la ore matinale, însă atunci când este nevoie e tot timpul la datorie.

Urăşte să se trezească dimineaţa în weekend, însă mereu pregăteşte micul dejun pentru soţul ei. În vacanţe, Gabriela Cristea se simte bine atât timp cât e ­însoţită de cei dragi, indiferent de mărimea „găştii". Frumoasa prezentatoare ne-a povestit cum îşi petrece timpul liber şi unde ar vrea să-şi petreacă următoarea vacanţă.

„Weekend Adevărul": Care sunt cele mai plăcute activităţi pe care le faci în timpul liber?

Gabriela Cristea: Merg cât pot de des la sală, deşi mi-a trebuit mult timp până să ajung să fac asta cu reală plăcere. Pot spune că am ajuns dependentă de sport. Mă mai relaxează să stau pur şi simplu şi să meditez.

Cum îţi începi dimineţile de weekend? Ce tabieturi ai?

Sâmbătă şi duminică întotdeauna încep dimineţile preparând micul dejun. E rândul meu, pentru că în timpul săptămânii se ocupă Marcel de acest aspect. Încercăm să prelungim cât mai mult astfel de momente în care ne facem planuri sau povestim ce ni s-a mai întâmplat recent. Este interesant că niciodată nu mâncăm la modul tradiţional, la masă.

Un weekend memorabil în viziunea ta presupune...

Depinde foarte mult de starea de spirit, pentru că îmi plac atât weekendurile agitate, în care fac sport, rezolv diverse probleme, mă văd cu prieteni cu care nu am apucat să mă întâlnesc în timpul săptămânii, cât şi weekendurile liniştite, în care pur şi simplu mă odihnesc. Un weekend memorabil este, de exemplu, o ieşire la mare, pentru că ador soarele, briza, valurile Nu am nevoie de mai mult ca să îmi încarc bateriile şi să mă simt fericită.

Ce nu-ţi place să faci în weekend, dar eşti obligată să faci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°