Consilierii județeni din Alba s-au reunit, în 27 septembrie, în ședință ordinară. Șefii CJ Alba au hotărât ca ședința să se desfășoare “în deplasare” la Cugir, unde vizitează și Parcul Industrial din localitate. Între proiectele supuse aprobării s-au aflat și emiterea avizului în vederea eliberării licențelor de traseu de către AIDA – Transport Local pentru efectuarea serviciului de transport public persoane și modificarea tarifelor la operatorul de transport rutier “Aitrans”.
UPDATE: Dintre proiectele aflate pe ordinea de zi, a fost amânată pentru şedinţa viitoare discutarea şi aprobarea celor privind emiterea avizului în vederea eliberării licenţelor de traseu, de către Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia –Transport Local şi cel privind modificarea tarifelor pentru serviciul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, utilizate de către operatorul de transport rutier SC „Aitrans” SA. Celelalte proiecte au fost aprobate.
Vedeți integral ordinea de zi:
1. Proiect de hotărâre privind emiterea avizului în vederea eliberării licenţelor de traseu, de către Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia –Transport Local, pentru efectuarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate. Iniţiator: Florin Claudiu Roman, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba
2. Proiect de hotărâre privind modificarea tarifelor pentru serviciul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, utilizate de către operatorul de transport rutier SC „Aitrans” SA. Iniţiator: Florin Claudiu Roman, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea încadrării din categoria funcţională de drum comunal a DC6: DJ 107D (Vama Seacă) –Turdaş şi a DC110: Hopârta (DJ 107 E) –Turdaş (DC6), aparţinând comunei Hopârta, în categoria funcţională de drum judeţean cu indica