Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A privatiza sau a nu privatiza Institutul Cantacuzino?

Publicat in Contributors.ro, marți 24 aprilie 2012 ·

Institutul Cantacuzino este în moarte clinică. Milioanele de euro investite în modernizarea secţiei în care se produceau o parte dintre vaccinurile utilizate în întreaga Românie sunt în prezent blocate într-o investiţie a cărui viitor este incert. La o analiza rece – vina aparţine managerilor, care nu au luat la timp măsurile tehnice adecvate şi uneori au adoptat măsuri eronate. De fiecare data crizele au fost generate fie de refuzul de a aloca banii necesari de către Ministerul Sănătăţii pentru masuri necesare, fie de decizii ale Agenţiei Naţionale ale Medicamentului – o data “mumă”, alta dată “ciumă”. Alţii au acuzat interesele comerciale ale diverşilor concurenţi de pe piaţă, care şi-ar fi băgat “coada” influenţând conducerea ministerului. Foarte puţin s-a vorbit şi de acele decizii tehnice eronate care au condus la producerea de pagube de milioane. Ele au existat, aşa cum probabil există câte un pic din fiecare acuză devenită publică astăzi, ca urmare a semnalului de alarmă tras de Avocatul Poporului (nota: oare aceasta instituţie să fi început să-şi facă treaba?!). Astăzi, la atâta vreme după multiplele decizii (indecizii) ale Ministerului Sănătăţii – organism eminamente politic, este greu să îndrepţi degetul acuzator împotriva unor persoane fară a greşi. Iar pereţii MS sigur nu sunt vinovaţi ca să ne îndreptăm acuzele exclusiv catre aceasta instituţie.

Nu voi intra în amănunte – subiectul articolului este altul – ce este de făcut?

O prima soluţie – cea mai probabilă – este să nu se facă nimic, ca şi cum situaţia nu ar exista. Ce, parcă numai aici se pierd milioane de euro? Consecinţele sunt însă iremediabile. Fiecare zi pierdută înseamnă o certitudine – secţia va dispărea pur şi simplu. Unii vor întreba – pe buna dreptate – oare nu este mai bine să cumpărăm din străinătate aceleaşi vaccinuri? Opinia mea este tranşantă în această privinţă – chiar

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum 52 minute
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 5 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 11 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 11 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 10 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 12 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°