Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olguţa Vasilescu: Peste două treimi din români nu îşi vor putea plăti factura la căldură

Publicat in Romania Libera, joi 4 august 2011 · ·

Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu a prezentat joi o estimare în ceea ce priveşte impactul pe care îl va avea, în lunile de iarnă, eliminarea subvenţiei la încălzire, precizând că se va ajunge ca peste două treimi dintre români să nu-şi poată achita facturile pentru căldură, informează Mediafax.

Olguţa Vasilescu a susţinut că, prin eliminarea subvenţiei la încălzire, "economia la buget este de aproximativ 200 de milioane de euro, ceea înseamnă câteva gondole, patru patinoare şi piscinele deschise în ziua în care au fost şi închise după ce s-a tăiat panghlica".

Astfel, senatorul PSD a prezentat o estimare de cost pentru apartamentele cu 3 camere în care locuiesc 3 persoane. "Am făcut nişte estimări de costuri pe o lună de iarnă pentru apartamentul de trei camere cu consum de 2,5 gigacalorie pe lună. La Constanţa va fi de 520 de lei, la Focşani - 640 de lei, la Piteşti - 740 de lei, la Craiova - 720 de lei, la Vâlcea - 320 de lei, Arad - 542 de lei, Timişoara - 457 de lei, Cluj - 690 de lei, Braşov -720 de lei, Tîrgu Mureş - 670 de lei", a susţinut Olguţa Vasilescu.

"În condiţiile în care 67% din populaţia României a căzut sub pragul sărăciei - şi este o estimare a Gfk în urma unui sondaj realizat - va fi imposibil ca un număr de familii foarte mare să-şi plătească facturile la întreţinere şi să mai aibă bani şi pentru medicamente sau chiar pentru mâncare", a mai precizat senatorul.

Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu a prezentat joi o estimare în ceea ce priveşte impactul pe care îl va avea, în lunile de iarnă, eliminarea subvenţiei la încălzire, precizând că se va ajunge ca peste două treimi dintre români să nu-şi poată achita facturile pentru căldură, informează Mediafax.

Olguţa Vasilescu a susţinut că, prin eliminarea subvenţiei la încălzire, "economia la buget este de aproximativ 200 de milioane de euro, ceea înseamnă câteva gondole, p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 39 minute
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 19 minute
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 25 minute
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 41 minute
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 2 ore
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum 28 minute
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Republica Moldova a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu UE. Este prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar

News.ro acum o ora
Republica Moldova, care speră să adere la UE până în 2030, a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu Uniunea Europeană, fiind prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar, a anunţat marţi şeful politicii externe a UE, Jos

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai / Procesul se va relua de la început

News.ro acum 2 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai, iar procesul se va relua de la început cu un alt judecător. Joi era următorul termen în dosar, iar între timp CSM a aprobat transferul magistratului de la Judec

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Drone ruseşti au lovit obiective energetice şi au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

News.ro acum o ora
Dronele ruseşti au lovit miercuri dimineaţa devreme obiective energetice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Autoritatea regională di

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°