Criticul şi profesorul Mircea Popa este unul dintre acei cărturari care şi-au petrecut o mare parte din viaţă în cel mai fericit mod cu putinţă, după părerea mea: în liniştea bibliotecilor, printre cărţi şi manuscrise.

De aici şi titlul prezentei culegeri de studii şi cercetări, care strânge laolaltă contribuţii de istorie culturală şi literară publicate de-a lungul ultimelor decenii.

Lapidar şi neutru, ca şi discursul autorului, volumul se adresează, evident, în primul rând specialiştilor în istoria literaturii române şi editorilor, cărora le sugerează nu puţine capitole noi şi deschideri către zone mai puţin frecventate. Domeniile de interes ale lui Mircea Popa, în cartea de faţă, sunt: tiparul în Transilvania, Şcoala Ardeleană, mişcarea literară din jurul Revoluţiei de la 1848, istoria cărţii româneşti dincolo de munţi şi, deloc în ultimul rând, cântecul de lume ca formă literară. Pe lângă studii, Cărţi, manuscrise, biblioteci conţine şi texte descoperite de Mircea Popa şi editate aici pentru prima oară, fapt care nu face decât să sporească interesul filologilor. Este vorba de manuscrise cum ar fi Codicele Erneanul (1749), din care se publică două fragmente, de documentele româneşti aflate în bibliotecile budapestane, din care se dau iarăşi, pe lângă descrierile filologice, şi mostre de text, ori de un întreg volum de cântece de lume, din care sunt reproduse piesele cele mai reuşite.

Conţinutul poate părea, din această descriere, eclectic. În realitate, nu este: Mircea Popa s-a fixat, în Cărţi, manuscrise, biblioteci, pe un domeniu de cercetare destul de bine definit, şi anume secolul al XIX-lea românesc. Din care nu iese decât rar, înspre Secolul Luminilor (cu atât de frumoase împliniri în Transilvania), sau chiar înspre Evul Mediu, atunci când cercetarea o impune. Focalizarea asupra Transilvaniei nu presupune cantonarea î