Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viorel Hizo: "Eram foarte mulţumit chiar şi cu o remiză"

Publicat in Gandul, joi 3 noiembrie 2011 ·

Tehnicianul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat după victoria din meciul cu Sporting Lisabona, scor 1-0, că acest joc nu a fost mai uşor decât îşi imagina şi că ar fi fost foarte mulţumit chiar şi cu o remiză, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"A fost un film care se potriveşte şi la mine, după 20 de ani am reuşit să învingem Sporting. A fost un joc greu pentru noi, pentru că ne lipsesc 5-6 jucători importanţi, însă cei care au intrat pe teren s-au dăruit sută la sută pentru echipă şi am reuşit să obţinem această victorie. Când mă gândesc că în minutul 70 era 2-1 cu noi la Lazio şi că la fel, în meciul cu Zurich am condus cu 2-1 regretele şi frustrarea sunt foarte mari. Echipa şi-a creat astăzi numeroase ocazii, ceea ce ne bucură, dar trebuie să uităm foarte repede acest rezultat pentru că urmează un alt meci în campionat şi apoi, peste mai puţin de o lună, meciul cu Lazio. Mă bucur că am continuitate în cupele europene, nu am pierdut acasă şi asta îmi dă încredere. Nu a fost mai uşor decât îmi imaginam şi eram foarte mulţumit chiar şi cu un rezultat de egalitate. Lazio este o echipă puternică, dar încercăm să ne jucăm şansa. Cine va câştiga etapa viitoare, probabil va merge mai departe. Dacă vom face egal, probabil deznodământul va fi în ultima etapă, ceea ce nu mi-aş dori", a spus Hizo.

Formaţia FC Vaslui a învins, joi, pe stadionul Ceahlăul din Piatra Neamţ, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa portugheză Sporting Lisabona, într-un meci din etapa a patra a grupei D a Ligii Europa. Echipa antrenată de Viorel Hizo a înscris, în minutul 30, după ce, la un corner executat de Sânmărtean, Pavlovici a prelungit până la Papp în centrul careului, iar Zmeu a reluat din aproximativ 6 metri în poartă, mingea fiind deviată de Pereirinha, în stânga portarului.

În clasamentul grupei D, Sporting Lisabona se află pe primul loc, cu 9 puncte, urmată de FC Vaslu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 5 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 4 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 6 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 3 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°