După ce şi-a împiedicat coechipierul de la McLaren în calificări, campionul mondial a pierdut cinci locuri pe grila de start în Marele Premiu de la Hungaroring Cursa de la Hungaroring a
După ce şi-a împiedicat coechipierul de la McLaren în calificări, campionul mondial a pierdut cinci locuri pe grila de start în Marele Premiu de la Hungaroring
Cursa de la Hungaroring a început cu un scandal imens legat de retrogradarea de pe prima poziţie a grilei de start a campionului mondial en-titre, Fernando Alonso. Decizia a fost luată după o lungă polemică în privinţa comportamentului dublului campion mondial, acuzat că a perturbat voluntar finalul şedinţei de calificări a coechipierului său, Lewis Hamilton.
Decizia nu i-a afectat însă pe cei doi piloţi, marea perdantă fiind echipa McLaren, care după o analiză făcută de cei de la Federaţia Internaţională de Automobilism, s-a decis să nu primească niciun punct în Marele Premiu al Ungariei. Plecat din pole-position, Hamilton a mers excelent şi s-a păstrat în frunte până la final.
Pe poziţia secundă a venit pilotul de la Ferrari, finlandezul Kimi Raikkonen, întreaga cursă fiind de fapt o dispută între cei doi. Chiar dacă a încercat câteva atacuri de-a lungul cursei, experimentatul Raikkonen nu a putut să-l depăşească pe puştiul considerat noua minune din Formula 1. Plecat de pe locul şase al grilei de start, Fernando Alonso a reuşit să recupereze pe parcurs, terminând al patrulea, după germanul Nick Heidfeld, care a completat podiumul de la Hungaroring. Victoria din Ungaria l-a distanţat din nou pe Hamilton de coechipierul său, Fernando Alonso, în timp ce Ferrari nu a izbutit decât o apropiere de opt puncte faţă de McLaren.
Şi asta pentru că doar Raikkonen a punctat în această cursă, coechipierul său de la scuderia italiană, brazilianul Massa, terminând departe de locurile care aduc puncte.