În tensiunea care a însoţit dezbaterile asupra menţinerii sau retragerii susţinerii politice pentru Adrian Năstase, Mircea Geoană şi-a pierdut cumpătul şi s-a adresat într-un mod irevenţios colegilor săi, făcându-i „golani” şi „mizerabili” pe cei care se agitau să facă o listă de susţinere a încă preşedintelui executiv. Lipsa de tact şi de politeţe i-a fost sancţionată exemplar, preşedintele PSD fiind nevoit să facă faţă unei adevărate avalanşe de acuzaţii, reproşuri şi chiar insulte, într-o manieră la care nu cred că a mai fost supus până acum vreun preşedinte de partid. Acest lucru se întâmpla exact în momentul în care Adrian Năstase ieşise din scenă, iar Mircea Geoană se afla, pentru prima dată, în deplinătatea prerogativelor sale.
Acest episod este sugestiv pentru ceea ce va însemna, până la Congresul extraordinar, misia de lider al principalului partid de opoziţie.
Dacă până acum Mircea Geoană putea să se prevaleze de faptul că, dată fiind configuraţia echipei de conducere, nu-şi poate manifesta prerogativele datorită impreciziilor regulamentare, acum nu mai are o astfel de scuză. Este preşedinte „plin”, cu responsabilităţi şi obligaţii pe măsură. Formula nu este însă suficientă pentru a-şi manifesta o autoritate încă incompletă. Se poate aştepta oricând la reacţii de „nesupunere”, unele chiar violente, din partea unor membri de partid care refuză să-i recunoască noua autoritate. Echipa sa nu este încă vizibilă, iar preşedintele este înconjurat mai degrabă de adversari, frustraţi de eliminarea celui pe care-l considerau adevăratul lor lider, decât de prieteni, dor-nici să-i întărească poziţia.
Singura lui şansă, în acest moment, este de a strânge relaţia cu un Ion Iliescu, de care mai multe lucruri îl despart decât cele care-l leagă, pentru a calma spiritele şi readuce liniştea în rândurile formaţiunii. Geoană trebuie să demonstreze acum că pie