Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dl Victor Ponta are o problemă cât casa…

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 11 mai 2012 ·

Problema nominalizării ministrului de la educație a devenit rapid o piatră de moară atârnată de gâtul proaspătului premier. N-are baftă și gata.

Prima nominalizare s-a fâsâit în câteva zile. Dna Corina Dumitrescu era orice, numai viitor ministru nu. Avea atâtea schelete în dulap că zornăiau de se auzea până la Stan(d)ford.

Nici a doua numire nu s-a dovedit mai inspirată. Dacă toată resursa umană a USL, pe educație, este de talia dlui Ioan Mang, e grav. S-a făcut de râs pe la televiziuni, susținând ba că nu e articolul său, ba că este un rezumat după articolul japonezilor, ba că nu a autorizat publicarea sa, de nu mai înțelegea nimeni nimic. Jalnică prestație!

Victor Ponta urmează să tragă a treia oară. Să greșești de două ori e grav, la un asemenea nivel, a treia oară devine tragicomic.

Mai ales că l-a luat gura pe dinainte la prima ședință de guvern și a declarat că va trebui să ia măsuri „dureroase, nemiloase“, când va fi vorba de probleme de integritate. Acum este. Așteptăm măsurile alea nemiloase.

Că dl Ioan Mang este un plagiator nu se mai îndoiește nimeni. E suficient să pui alături cele două articole, originalul și copia, și încă alte două la fel, și până și un elev de liceu și-ar da seama de asemănarea până la detaliu, virgulă, fonturi, atât de perfectă încât dl Mang își reneagă acum „opera“.

Nu se pune problema să beneficieze de tratamentul acordat unui cadru didactic oarecare. Un ministru trebuie să se prezinte într-o ținută impecabilă, model pentru milioane de elevi și studenți, cărora le cere să nu copieze la examene și bacalaureat. O poate face dl Mang? Un hohot de râs s-ar ridica peste România.

Așa că, dacă nu vrea să-și piardă din start bruma de credibilitate cu care a pornit la drum, dl prim-ministru Victor Ponta trebuie să-l revoce rapid pe ministrul încă neconsumat, Ioan Mang. Să oprească, dacă se mai poate, l

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 10 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 44 minute
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum o ora
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum o ora
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 39 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Netanyahu spune că încheierea acum a războiului din Gaza ar menţine Hamas la putere

Mediafax acum 57 minute
"În timp ce Israelul a dat dovadă de bunăvoinţă, Hamas rămâne înrădăcinat în poziţiile sale extreme - cererea de a ne retrage toate forţele din Fâşia Gaza, de a pune capăt războiului şi de a lăsa Hamas la putere", a declarat Netanyahu, potrivit Reut

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°