Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezbatere: Dezechilibrele climatice sunt în colimatorul agricultorilor și autorităților/Vezi aici care sunt soluțiile propuse de aceștia

Publicat in Adevarul, marți 29 iunie 2010 ·

Agricultorii încearcă să găsească soluţii pentru combaterea dezastrelor din zona Bărăganului de Nord. Specialişti şi cercetători din agricultură şi-au dat întâlnire la Brăila pentru a dezbate modificările ce au apărut în mediul climatic şi efectele acestora asupra agriculturii.

Dezechilibrele climatice din ultima perioadă au fost principala temă dezbătută în cadrul unei sesiuni ştiinţifice la Facultatea de Inginerie.

Directorul Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare Agricolă Brăila (SCDA), dr. ing. Marcel Bularda a vorbit despre problemele determinate de contextul politic, social şi economic.

„În viitor, vor avea succes doar cei care promovează noul, calitatea şi eficienţa. SCDA trebuie să gândească modalităţi de adaptare a modului de a lucra în producerea de sămânţă, în concordanţă cu noile condiţii existente", a spus Bularda.

„Modificări actuale ale climatului şi cerinţe ce se impun în gestionarea mediului şi în activitatea agricolă" a fost prezentată de secretarul ştiinţific al SCDA Brăila, dr. ing. Ioan Vişinescu.

El a tras un semnal de alarmă „privind modificările climatice din întreaga lume: micşorarea calotei glaciare, inundaţii de proporţie în unele zone, precum şi accentuarea efectelor de secetă şi deşertificare, care vor avea loc în perimetrul judeţului nostru".

IMB, soluţie de revenire

SCDA Brăila a lansat şi ideea ca incinta Insula Mare a Brăilei să fie considerată soluţia antisecetă, în contradicţie cu varianta de inundare voită a incintei, în contextul realizării culoarului verde al Dunării.

Specialiştii apreciază că în viitorul apropiat este posibil ca suprafeţe importante din zona noastră să fie afectate de secetă şi deşertificare şi să fie scoase din circuitul agricol.

De asemenea, SCDA Brăila a spus că amenajările orezicole existente sau în curs de înfiinţare trebuie să fie considerate soluţii antise

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 19 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum o ora
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Mega Image de Paște 202. Orar special pentru magazinele Mega Image

HotNews acum 28 minute
În perioada sărbătorilor de Paște, Mega Image va avea un program special ca în fiecare an. Mega ImageFoto: Dreamstime 1-3 mai: program normal; 4 mai: 07:00 – 19:00; 5 mai: INCHIS; 6 mai: 09-19:00 7 mai- program normal sursă foto Dreamstime

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum o ora
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 4 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 3 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum o ora
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Primul vot din viaţă. Ministerul Educaţiei: Pe 9 iunie, peste 1,1 milioane de tineri vor avea prima lor experienţă de vot

Mediafax acum o ora
De Ziua Naţională a Tineretului, Ministerul Educaţiei îi îndeamnă pe tineri să se implice activ în procesul democratic şi să îşi facă vocea auzită prin vot. „Anul 2024 este un an în care se vor desfăşura patru rânduri de alegeri în România: europarl

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°