Un sărut, un flirt, un mesaj mai deocheat, o aventură de-o noapte sau crearea unui cont pe o reţea de dating – care dintre aceste comportamente ţi se par inacceptabile din partea partenerului?
Când vine vorba de adulter, cu toţii catalogăm sexul cu o altă persoană decât partenerul o greşeală greu de iertat. În aceste cazuri, consecinţele infidelităţii sunt de multe ori fatale relaţiei de cuplu, partenerii nemaiputându-şi recăpăta încrederea şi respectul faţă de celălalt.
Totuşi, potrivit unui sondaj realizat recent de „Huffington Post“, şi alte gesturi mult mai „nevinovate“ sunt considerate infidelităţi şi produc rupturi ireparabile în relaţia de cuplu. Pe locul doi în topul dovezilor de infidelitate, după sexul cu o altă persoană, 79% din respondenţi au optat pentru trimiterea de fotografii deocheate sau mesaje cu tentă erotică. De asemenea, 60% din participanţii la studiu consideră că o legătură de suflet cu o altă persoană reprezintă un pas mare către adulter.
Femeile sunt cele care percep mai degrabă gesturile acestea. Astfel, corespondenţa deocheată este considerată inadmisibilă de 85% din femei, în timp ce doar 70% din bărbaţi ar fi la fel de intransigenţi. De asemenea, crearea unei legături emoţionale puternice cu o altă persoană este considerată adulter de 70% din femei şi doar de jumătate dintre bărbaţii intervievaţi.
„Categoric, mi-ar fi greu să accept că soţul a avut o aventură cu vreo femeie, dar cred că mai mult contează pentru mine statutul de prietenă şi de confidentă pe care îl am. Faptul că nu ia decizii importante pentru familie fără să mă consulte mi se pare mai important pentru relaţia noastră decât o scăpare de-o noapte, cine ştie cum. Evident, dacă aceasta s-ar repeta, discuţia se schimbă“, spune Maria Tomescu (27 de ani), din Bucureşti.
Sărutul, în zona „gri“
Vârsta este, de asemenea, un factor impor