Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul Prima Casă, continuă şi în 2011

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 22 ianuarie 2011 ·

Săptămâna aceasta, printr-o hotărâre de guvern, a fost aprobată continuarea programului Prima Casă pentru anul 2011. Decizia de prelungire a programului a fost luată în urma discuţiilor purtate de premierul Emil Boc cu ministrul finanţelor şi cu secretarii de stat de la ministerul de resort. Conform declaraţiei acordate de Emil Boc pentru Radio România Actualităţi plafonul stabilit pentru anul în curs este de 200 de milioane de euro. În cazul în care se va ajunge la epuizarea sumei, este posibil ca guvernul să ia în considerare o nouă extindere a programului, dar numai „în funcţie de resursele existente şi în raport cu celelalte priorităţi bugetare în materie de garanţii guvernamentale”.

Privitor la legislaţia în vigoare, premierul nu a menţionat nici o modificare, ceea ce înseamnă că rămân valabile prevederile aplicate în Programul Prima Casă 2.

„Hotărârea adoptată păstrează acelaşi nivel al garanţiei de stat, respectiv 75.000 de euro în cazul în care se construieşte o locuinţă de la zero, 70.000 de euro în cazul în care se achiziţionează o locuinţă nouă şi 60.000 de euro în cazul în care se achiziţionează o locuinţă vecheg, a afirmat premierul Emil Boc în cadrul şedinţei de Guvern.

Au fost modificate însă prevederile care se referă la acordarea garanţiilor de stat pentru locuinţele construite de la zero. Dacă până acum era nevoie să existe un minimum de şapte asociaţi, varianta actuală a programului impune un minimum de doi asociaţi.

Şeful Executivului a mai declarat că la finalul primelor şase luni se va face o evaluare a acestui program. „Dacă va fi nevoie de completări suplimentare, vom decide în luna iulie, până atunci programul merge mai departe în această formăg, a afirmat premierul Emil Boc.

„Până în momentul de faţă au fost acordate 33.480 de garanţii guvernamentale. Asta înseamnă că peste 33.000 de români au beneficiat de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj Ro-Alert în Avrig, judeţul Sibiu: Un urs se plimbă prin oraş

Mediafax acum 22 minute
Vineri seara, în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalată prezenţa unui urs pe raza localităţii Avrig. Un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului. De asemenea, a fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii de pe raza l

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 45 minute
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Descinderi de amploare ale mascaților la hoții de curent de lângă București. Zeci de case racordate ilegal, amenzi de aproape 70.000 de lei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Amenzi de 65.000 de lei şi 28 de imobile descoperite racordate ilegal la curent, acesta este bilanţul descinderilor cu efective mărite de poliţişti, jandarmi, inspectori de la Garda de Mediu şi mascaţi în comuna dâmboviţeană Bălteni, informează, vin

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

News.ro acum 51 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Gaza, au anunţat, vineri, Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Cadavrele sunt cele ale lui Shani Louk, Amit Buskila şi Itzhak Gelerenter. IDF a precizat că ostaticii au fost u

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum o ora
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum o ora
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Care este cauza apariției cheagurilor de sânge în urma vaccinării anti-COVID cu Johnson&Johnson şi AstraZeneca

Ziare.com acum o ora
Cheaguri de sânge care au cauzat moartea în urma vaccinării cu anticovid cu vaccinuri Johnson & Johnson (J&J) şi AstraZeneca au fost cauzate de o reacţie autoimună la care sunt predispuse anumite persoane, o descoperire care urmează să modeleze dezv

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°