Decide să mănânce singur, chiar dacă nu reuşeşte să ţină prea bine linguriţa! Decide să se îmbrace singur, chiar dacă nu nimereşte din prima mânecile hainei! Decide să meargă singur la şcoală, chiar dacă ghiozdanul este aproape cât el! Dorinţa de autonomie a copilului trebuie încurajată, ne sfătuiesc psihologii. Numai astfel copilul va deveni un adult independent.
Primul pas spre autonomie îl facem în momentul în care ne naştem. Este adevărat că în primii ani de viaţă depindem aproape întru totul de părinţi. Pentru a supravieţui şi a ne dezvolta avem nevoie de îngrijirea şi, nu în ultimul rând, de dragostea părinţilor. Însă pe măsură ce creştem, fiecare cucerire pe care o facem – de la primul zâmbet, alegerea primei jucării preferate, primele cuvinte, primii paşi până la “ieşirea în societate”: la creşă, grădiniţă, şcoală – reprezintă câte o etapă spre dobândirea autonomiei. Ei bine, în aceste etape în care începem uşor-uşor să ne manifestăm personalitatea, este important ca părinţii să ne permită să facem propriile alegeri, să ne exprimăm propriile preferinţe şi puncte de vedere.
Respectarea dorinţelor
Psihologul Ştefania Niţă de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie spune că, pe măsură ce creşte, orice copil îşi exprimă dorinţa de a fi autonom. Să luăm ca exemple dorinţa de a mânca singur cu linguriţa, de a se spăla singur, de a se îmbrăca singur. Părintele este bine să-i permită să facă aceste lucruri, să nu îl cocoloşească, să nu îl menţină în starea de copil neajutorat, sugerează specialistul nostru. O altă manifestare a autonomiei este alegerea jucăriilor. O fetiţă căreia îi place să se joace cu maşinuţe, trenuleţe, cuburi nu trebuie obligată să împletească cosiţe păpuşilor. Un alt exemplu este alegerea hăinuţelor preferate. Dacă băieţelului nu-i place costumul de marinar făcut cadou de mătuşa, ce rost are să îl chinuim de