Peste 2.000 de oameni au scandat ieri la Chişinău împotriva unei guvernări de stânga. Pentru a doua duminică la rând, protestatarii s-au adunat în Scuarul Operei Naţionale, unde au stat mai bine de două ore.
Peste două mii de persoane, s-au adunat ieri, pentru a doua oară după alegerile parlamentare din 28 noiembrie, în scuarul Operei Naţional din Chişinău, în semn de protest împotriva unei alianţe care i-ar readuce pe comunişti la guvernare.
La fel ca şi duminica trecută, protestatarii s-au pronunţat pentru continuarea actualei guvernări democratice şi refacerea Alianţei pentru Integrare Europeană în formula Partidul Liberal-Democrat din Moldova, Partidul Liberal şi Partidul Democrat. Şi de această dată, liderii politici au lipsit de la acţiunea de protest din stradă.
MESAJE CĂTRE POLITICIENI
Protestatarii au fost mult mai hotărâţi şi îndrăzneţi în declaraţii. Oamenii susţin că sunt dispuşi să iasă în centrul Capitalei până nu se va forma o coaliţie democrată.
„Vom continua să plângem încă patru ani?", a întrebat Valeriu Saharneanu, unul dintre organizatorii acţiunii de protest.
În discursul său, scriitorul Nicolae Dabija s-a adresat liderului democrat Marian Lupu, întrebându-l: „Vrem înainte către un viitor prosper, către Uniunea Europeană, sau înapoi către un trecut al sărăciei, către un trecut comunist? Iată dilema cu care se confruntă în aceste zile societatea noastră".
„NU MAI DORIM TRANSNISTRIZARE"
La miting au participat membri şi simpatizanţi ai Partidului Democrat. Aceştia mai speră ca liderul lor să ia o decizie în favoarea formării unei coaliţii pro-Europa.
Maria Anastasiu, membră a Partidului Democrat, venită la Chişinău tocmai din satul Ciuteşti, Nisporeni, l-a rugat pe Marian Lupu să fie cu cei care l-au votat, să meargă cu ei în Europa. „Noi nu am votat pentru Partidul Comunist, ci pentru c