Aproape pretutindeni in lume, oamenii traiesc mai mult si mor mai putini copii. In schimb, lumea se confrunta cu bolile si dizabilitatile vietii moderne, releva cel mai amplu studiu realizat pana acum privind speranta de viata si principalele amenintari la adresa sanatatii, citat de Associated Press.
Ultimul studiu de acest gen a fost facut public in 1990, iar atunci principala problema de sanatate era mortalitatea copiilor sub 5 ani, cu peste 10 milioane de decese anual. De atunci, campaniile de vaccinare a copiilor impotriva unor boli ca poliomielita si pojarul au redus numarul deceselor la aceasta categorie la circa 7 milioane.
Mai mult, atunci, malnutritia reprezenta principala amenintare pentru sanatatea copiilor . Astazi, peste tot cu exceptia Africii, copiii tind mai curand sa fie indopati decat subnutriti.
Dar, odata cu scaderea mortalitatii infantile, creste numarul de boli cronice si dizabilitati care afecteaza organismul uman mai tarziu in cursul vietii, au constatat cercetatorii. Hipertensiunea a devenit principalul risc pentru sanatate pe plan global , urmata de fumat si consumul de alcool.
'Factorul care impovareaza cel mai mult sanatatea globala nu il constituie mortile premature, ci bolile cronice, leziunile, afectiunile mintale si toate bolile legate de oase si articulatii' , a spus unul dintre conducatorii studiului, Christopher Murray, directorul Institutului de evaluare a sanatatii de la Universitatea Washington.
In tarile dezvoltate, astfel de afectiuni reprezinta in prezent peste jumatate din problemele de sanatate, situatie la care contribuie si imbatranirea populatiei. In timp ce speranta de viata este in ascensiune aproape in toata lumea , la fel creste si numarul anilor pe care oamenii ii vor trai cu probleme de vedere sau auz ori cu probleme de sanatate mintala ca depresia.
@