Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prin teritoriile lui Mircea Zaciu

Publicat in Romania Literara, vineri 13 iulie 2012 ·

Ne reîntâlnim, datorită lui Ion Pop, cu Teritoriile lui Mircea Zaciu, o reeditare îmbogăţită a uneia din cărţile sale care, împreună cu cele patru volume ale faimosului Jurnal, alcătuiesc ceea ce socotim că este opera narativă a marelui critic, istoric literar şi eseist.

Spun că noua ediţie a Teritoriilor este una îmbogăţită, dar să adaug că faţă de ediţia princeps, din 1976, este una îmbogăţită substanţial. Au fost preluate din dosarele autorului, menţionează Ion Pop, alcătuitorul şi prefaţatorul noii ediţii, un mare număr de pasaje altfel formulate, precum şi texte nepublicate vreodată, considerând, scrie Ion Pop, că „acestea se cuvin recuperate în Addenda ediţiei noastre, pentru a întregi imaginea unui moment semnificativ din biografia autorului”. Cine compară cele două ediţii vede în ce direcţie s-a acţionat. Principalul ţel a fost acela de a oferi cititorilor textele originare ale lui Zaciu, spre a le spune astfel, adică versiunea lor nemodificată de cenzură sau de autocenzură, precum şi o reprezentare a întregului unei elaborări care a dorit să fie şi altceva decât s-a întrevăzut până acum, consultând ediţia primă. Dar Ion Pop, în prefaţă, spune mai bine despre ce este vorba : „Teritorii este, mai mult decât o carte-jurnal sau una de memorii, una pur şi simplu de proză, foarte bine scrisă, revelatoare în primul rând pentru autoportretul sui generis pe care autorul şi-l conturează ca adevărat protagonist al universului şi întâmplărilor trăite”.

Autoportretul sui generis de care vorbeşte Ion Pop îl vedem configurându- se din ceea ce notează naratorul despre teritoriile în care pătrunsese, atât de diferite de acelea din care provenea intelectualul din Est, universitarul clujean trimis, în anii ’70, să predea româna la o universitate din Germania. Din Germania Federală, trebuie precizat. Oricum, viaţa era altfel decât aceea de unde naratorul

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 36 minute
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 9 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 9 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 9 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 11 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 11 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 8 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 13 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 9 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°