Romanul Stepancikovo şi locuitorii săi (Din însemnările unui necunoscut), apărut pe când F.M. Dostoievski era aproape un debutant şi proaspăt întemniţat în Siberia, a generat încă de atunci multe şi neelucidate controverse, fiind considerat provocator chiar pentru istoria literaturii. S-a vorbit despre descendenţa gogoliană pe linia satirei şi a parodiei, pe care Dostoievski însuşi o clama evocându-l pe ilustrul său predecesor, din a cărui „manta“ s-ar fi tras cu toţii (scriitorii ruşi şi nu numai), iar depăşirea momentului l-a obsedat pe autor într-atât, încât unii au considerat că Foma Fomici, eroul de la Stepancikovo, l-ar fi avut de model chiar pe Gogol. Dostoievski însuşi a spus despre romanul său: „există scene de o înaltă comedie, scene pe care le-ar fi semnat fără ezitare Gogol însuşi“. Chiar şi fără această mărturie, romanul e vizibil gogolian.

Polemic sau nu cu modelul copleşitor şi sufocant, el anunţă însă şi desprinderea de acesta, preludiind marile capodopere dostoievskiene. „Caracterele ruseşti“ de care tot Dostoievski vorbeşte sunt alimentate de aceeaşi societate de tip medieval, de ţărănia mistică şi tipul de spiritualitate din fostul imperiu, de realitatea morală a acestei lumi, dar unghiul scriitorului e altul. A-l considera, pe de altă parte, pe Foma Fomici Opiskin, pribeagul perfid, fariseul care se aciuiază la conacul generalului răposat pentru a-i lua locul şi averea, doar un simplu Tartuffe ŕ la russe, care perorează în aceiaşi termeni ironici despre om şi binele adus acestuia („Vreau să-i iubesc pe oameni, daţi-mi omul pe care să-l pot iubi“) nu e suficient.

Foma Fomici ilustrează un fenomen mult mai periculos de care Dostoievski se va ocupa şi mai târziu în marile lui romane Demonii, Fraţii Karamazov. Acesta ţine de psihologiile subterane, abisale pe care le analizează, de subconştientul uman în care autorul caută explicaţii sa