Toţi sportivii visează la un moment de glorie la Jocurile Olimpice. Puţini se califică şi doar câţiva se întorc acasă cu o medalie.
Ani întregi şi mii de ore de antrenament sunt dedicate pregătirii pentru ca, în acele câteva minute ale probei, totul să decurgă perfect.
Sunt, însă, şi momente în care o întindere musculară, o accidentare sau o neatenţie pot ruina visul oricărui sportiv. Iar aici se văd caracterele cu adevărat puternice, numele celor care rămân în memoria colectivă nu pentru culoarea medaliei, ci pentru determinarea de a continua. Ei sunt sportivii care nu au renunţat la visul lor, iar istoria Jocurilor Olimpice le-a dedicat o pagină specială. Printre aceştia, Derek Dermond.
"Nu renunţa!"
La Barcelona, în 1992, Derek Dermond şi-a petrecut ultimele minute dinaintea semi-finalei probei de 400 de metri concentrându-se pe cursa la care era favorit pentru o medalie. La scurt timp de la start, din cauza unei întinderi musculare la piciorul drept, Dereck a fost nevoit să se oprească. A căzut la pământ, dar a ignorat durerea şi, într-un singur picior, a continuat să alerge spre linia de sosire.
Din tribună, tatăl sportivului a trecut de agenţii de siguranţă, a intrat pe pistă şi l-a ajutat pe Derek în cel mai dificil moment al carierei sale. Împreună, tatăl şi fiul au parcurs distanţa care-i despărţea de linia de finish, într-un moment aplaudat de 65.000 de spectatori emoţionaţi. A fost o lecţie de curaj şi determinare despre care se vorbeşte şi astăzi.
"Abia după de durerea s-a mai diminuat am realizat unde sunt şi ce fac. Mi-am dat seama că sunt în semi-finale şi mi-am zis «Ridică-te şi continuă să fugi!» În faţă, am văzut că toţi ceilalţi terminaseră cursa. Când tatăl meu a venit lângă mine am crezut iniţial că e altcineva şi l-am împins. Apoi am văzut că este el. Mi-a spus să mă opresc şi că nu t
