Marius Şumudică îşi trăieşte visul pe banca Rapidului, dar pentru asta trebuie să şi plătească. Şumi demonstrează că nu e deloc uşor să fii antrenor în Giuleşti.
Cîteva dintre argumentele care susţin acest lucru sînt faptul că acesta a albit aproape în totalitate şi că din cînd în cînd apelează chiar şi la calmante.
Instalat în iunie 2010, tehnicianul de 40 de ani s-a schimbat în cele 9 luni care au trecut de atunci şi asta şi din cauza situaţiei în care se află Rapidul în acest moment. Giuleştenii au luat doar 4 puncte în primele 4 etape din acest an şi au căzut pe locul 7, sub cele care asigură prezenţa în Europa.
Comportamentul lui Şumi s-a schimbat atît pe banca tehnică sau la conferinţe, cît şi în vestiarul alb-vişiniu. Dacă la începutul sezonului era extrem de entuziasmat şi făcea "show", dansînd la goluri şi gesticulînd pe toată durata partidei, acum Şumudică e mult mai rezervat. Iese mult mai rar la marginea terenului şi îşi controlează fiecare gest. În plus, şi declaraţiile sale sînt mult mai "cuminţi", discursul lui schimbîndu-se în ultima perioadă. Astfel, de la vorbe de genul: "Unii ziceau că nu mă prinde paltonul în Giuleşti, veţi vedea că mă vor prinde şi bermudele" rapidistul a ajuns la: "Dacă se consideră că sînt vinovat, plec! Nu e nici o problemă!".
Lucrurile nu mai stau la fel nici în vestiarul Rapidului. Tehnicianul simte că jucătorii nu mai sînt de partea sa, iar acest lucru se vede. Antrenorul şi-a pierdut încrederea în elevii săi şi face modificări masive în primul "11" de la meci la meci. Cu Dinamo a introdus 6 fotbalişti noi pentru ca în următoarea partidă, la Bistriţa, să efectueze alte 4 schimbări. În plus, Cassio şi Pancu, titulari împotriva formaţiei din Ştefan cel Mare, primul fiind chiar integralist, n-au mai bifat nici măcar un minut în Ardeal.
S-a reapucat de fumat