Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imaginea ţărişoarei

Publicat in Dilema Veche, duminică 9 martie 2008 ·

"Străinii dau despre noi numai reportaje cu ţigani, copii ai străzii şi case de copii!" - ne plîngem noi ori de cîte ori avem ocazia. Ne simţim nedreptăţiţi, victime ale unei conspiraţii mondiale, umiliţi de mai-marii acestei lumi - prin uneltele lor, jurnaliştii. Noi avem o ţară ca o floare şi sîntem nişte oameni buni şi ospitalieri, iar ei uite cum ne fac de rîs în faţa unei întregi lumi! În paranteză fie spus, şi cei din televiziunile noastre fac cam acelaşi lucru cînd caută senzaţionalul cu orice preţ. Şi asta se întîmplă la ei acasă. Dacă, de exemplu, ar merge în Albania pentru un reportaj, tot numai despre mizerie şi orori ar şti să vorbească - iar albanezii s-ar simţi desigur nedreptăţiţi, pentru că, nu-i aşa?, au şi ei o ţară frumoasă şi cu oameni deosebiţi. Iată însă că a venit în scumpa noastră patrie şi un realizator de emisiuni TV neinteresat de copiii străzii. Îl cheamă Anthony Bourdain, face emisiunea No Reservations la Discovery Travel, iar săptămîna trecută am putut vedea o ediţie a acestei emisiuni dedicată României.

Bourdain este un tip care cu greu se extaziază în faţa lucrurilor pe care le vede pe unde umblă şi e apreciat de telespectatori tocmai pentru stilul lui neconvenţional, ironic şi mefient. Numai că ceea ce ne distrează şi ne face să ne simţim bine (pe ideea caprei vecinului) cînd sînt luaţi în vizor alţii ne revoltă cînd este vorba de noi înşine. Cum adică nu cade pe spate cînd vede ce ţară frumoasă avem şi ce oameni primitori sîntem?

Sîntem atît de primitori, încît nu ştim cum să-i tapăm mai bine de bani pe străinii care ne vizitează. La un moment dat, Anthony Bourdain şi echipa lui ajung la Curtea Veche şi vor să filmeze ruinele. Intră pe poartă, dar, după ce fac cîţiva paşi, ies ca din pămînt portarii stabilimentului şi le spun că nu au voie să filmeze fără autorizaţie. Ruinele de la Curtea Veche sînt, de bună seamă,

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum 41 minute
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Panică la bordul unui avion care e decolat de la Londra - Un mort și zeci de răniți din cauza turbulențelor

Ziua News acum o ora
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulențe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport. Zborul dintre Londra și Singapore a fost lovit de turbulențe severe. Un

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum 2 ore
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Un nou val de praf saharian ajunge în România. ANM: Depunerile de praf vor putea fi observate în mai multe zone

Mediafax acum 26 minute
Un nou val de praf saharian ajunge în România, de marţi seara. Va începe în vest şi sud-vest, urmând ca apoi să se extindă spre nord-vest, centru şi sud.

Canotorul Mihai Chiruţă, calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
„Canotorul Mihai Chiruţă a obţinut biletul olimpic la Regata de Calficare Mondială de la Lucerna, în proba de simplu masculin. Mihai a concurat în finala probei de simplu vâsle şi s-a clasat pe primul loc. El a fost urmat de reprezentantul Statelor

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum 14 minute
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Olt: Un bărbat de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 59 de ani este cercetat de procurorii din judeţul Olt pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 6 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°