Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magistrații critică înțelegerea dintre Traian Băsescu și Victor Ponta privind numirile la Parchetul General și DNA

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 31 martie 2013 · ·

Asociația Magistraților din România critică "înțelegerea meschină dintre premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu pe tema procurorilor șefi, se arată într-o scrisoare deschisă adresată celor doi politicieni Sursa: AGERPRES

"Asociaţia Magistraţilor din România urmăreşte cu interes dezbaterile publice referitoare la numirile în funcţii la nivelul parchetelor şi precizează că nu înţelege să achieseze la poziţia adoptată de factorul politic în această problemă, urmând să efectueze de îndată toate demersurile pe care le găseşte de cuviinţă, în situaţia în care justiţia va face obiectul unor tranzacţii ori altor înţelegeri inacceptabile pentru conduita unui stat de drept, aşa cum se doreşte să rămână România", se arată într-o scrisoare deschisă adresată președintelui țării, Traian Băsescu, și premierului Victor Ponta.

AMR a mai spus că în contextul "înţelegerii meschine" dintre președinte și premier se generează un dezechilibru între puterile statului și un blocaj instituțional.

"Justiţia nu poate exista în afara legii şi în absenţa încrederii cetăţenilor, iar maniera în care este evocată procedura de desemnare a celor care vor conduce parchetele nu numai că nu consolidează statul de drept, dar este în măsură chiar să-l compromită. Părăsind o formulă transparentă, agreată de toţi factorii implicaţi în reforma sistemului judiciar, în favoarea unei proceduri lipsită de obiectivitate, politicul nu face decât să intervină înaintea oricăror modificări legislative şi să recunoască cele reţinute în Hotărârea 1 din22 mai 1998 pronunţată de CEDO în Cazul Vasilescu împotriva României (53/1997/837/1043), prin intermediul căreia România a fost condamnată pentru încălcarea art.6 alin. 1 din Convenţie, întrucât procurorul nu poate fi asimilat niciodată noţiunii de "tribunal", întrucât funcţionează pe baza principiului subordonării ierarhice, sub autor

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 2 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum 37 minute
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum 53 minute
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum o ora
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

17°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°