Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ȘPAGA PENTRU A PLECA LA RĂZBOI. ” Pentru 40 de euro pe zi trebuia să dai șpagă între 1.000 și 2.000 de euro”

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 23 august 2013 ·

Aproape doi ani le-a trebuit reprezentanților Ministerului Apărării Naționale să iasă public și să recunoască o situație mai mult decât evidență: corupția din teatrele de operatiuni. Oamenii au ajuns să-și cumpere propria moarte pentru a ajunge în Afganistan sau Irak. Sursa: Reuters

În octombrie 2011, în emisiunea Dublu Impact, realizată la Craiova de autoare, am sesizat autoritățile după ce în direct au intrat mai mulți telespectatori care au mărturisit cum li s-a cerut bani pentru a fi triați să plece în Afganistan sau în Irak. Mai mulți telespectatori au mărturisit cum li s-au cerut bani pentru a fi triați. Un soldat angajat a susținut că pentru plecarea în misiuni internaționale, dar și pentru prelungirea contractelor voluntarilor, se dau șpăgi substanțiale.

În Armata Română, gradații voluntari luptă cot la cot cu subofițerii și ofițerii, însă au contracte pe 3 ani. După ce împlinesc 45 de ani, sunt lăsați la vatră.

Gradatul voluntar afirma că pentru a câștiga 40 de euro pe zi într-o misiune internațională de șase luni trebuie mai întâi să plătești șpaga unor superiori. ”Se pleacă de bună voie. Șpaga este între 1.000 și 2.000 de euro pentru plecare. Mulți dintre noi și-au vândut case sau s-au împrumutat la bănci pentru a face rost de bani. Vrem să fim tratați ca oameni, nu ca animale”, mărturisea soldatul.

După dezvăluirile făcute la emisiunea Dublu Impact, de mai mulți angajați ai Ministerului Apărării Naționale, jurnalista TVR Carmen Kleibel Dobrișan, invitată în emisiune, a realizat un amplu reportaj în care oamenii au dezvăluit corupția din MApN.

Reacția MApN în 2011

Sub promisiunea anonimatului s-au făcut mărturisiri șocante despre tarifele pe care oamenii le plătesc pentru a fi trimiși pe front, adeseori în fața gloanțelor sau a bombelor artizanale. Oamenii spuneau că recurg la șpagă gândindu-se la banii pe care îi pot lua în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 2 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 4 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 4 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 9 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 4 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 6 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°