Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SANCŢIONAT DE PSD/Gabriel Oprea, la mâna lui Băsescu

Publicat in Jurnalul, marți 13 ianuarie 2009 ·

Gabriel Oprea a rămas fără sprijinul politic al PSD pentru funcţia de ministru al Internelor şi este cu un picior afară din partid. Deşi pesediştii îl văd ca şi debarcat de la şefia MAI, Oprea nu a ieşit definitiv din cărţi. Pentru a nu mai fi ministru, el trebuie să-şi dea demisia, iar dacă nu, să fie revocat din funcţie de preşedintele Traian Băsescu, la propunerea premierului Emil Boc.

Liderii PSD au decis ieri, doar cu două abţineri (ale miniştrilor Victor Ponta şi Marian Sârbu), să-i retragă ministrului de Interne, Gabriel Oprea, sprijinul politic şi să propună Comisiei de integritate a partidului excluderea acestuia din partid. La propunerea lui Mircea Geoană, presat de Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie şi Liviu Dragnea, pesediştii l-au decapitat pe Oprea, acuzându-l că a încălcat disciplina de partid şi protocolul PD-L – PSD prin numirea lui Virgil Ardelean, zis Vulpea, şi a secretarilor de stat de la MAI fără a se consulta înainte cu partidul. Mai-marii PSD au hotărât deja să-i propună premierului Emil Boc ca interimatul de la Interne să fie preluat de vicepremierul Dan Nica, succesorul lui Oprea urmând să fie desemnat într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional ce se va întruni, potrivit lui Geoană, în cel mai scurt timp. Deşi social-democraţii nu au avut încă o discuţie cu Boc, în partid se fac deja calcule pentru şefia MAI, cel mai vehiculat nume ieri fiind cel al lui Liviu Dragnea, problema acestuia fiind însă aceea că nu este agreat de Traian Băsescu. Cătălin Voicu, cel care s-a bătut cu Oprea pentru postul de ministru de Interne, nu ar mai fi interesat de această funcţie, el anunţându-l de acest lucru pe protectorul său, Marian Vanghelie.

DECIZIA E LA COTROCENI

Pentru ca Oprea să rămână însă fără funcţia de ministru, decizia luată în şedinţa Biroului Permanent Naţional de ieri al PSD nu este suficientă. Decapit

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 29 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 12 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 29 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 49 minute
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Măsuri la frontierele comune dintre Bulgaria şi România pentru sezonul estival

Mediafax acum o ora
La întâlnire de lucru din Ruse au mai participat reprezentanţi ai structurilor de Poliţie şi de Poliţie de Frontieră din cele două ţări. Întâlnirea a avut ca scop evaluarea implementării aspectelor convenite de către viceprim-ministrul, ministrul af

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum 48 minute
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°