Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta va efectua o vizita oficiala in Turcia

Publicat in HotNews, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta se va afla joi, 19 septembrie, în Republica Turcia, unde va efectua o vizită oficială, transmite Guvernul printr-un comunicat de presa.Victor Ponta va fi însoțit la Ankara, printre alții, de Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Mircea Dusa, ministrul Apărării Naţionale; Constantin Nita, ministrul delegat pentru Energie; George Ciamba, secretar de stat, M.A.E.; Vladimir Manastireanu, preşedinte ANSVSA; Iusein Ibram, deputat minoritatea turcă si Varol Amet, deputat minoritatea tătară.

În cadrul vizitei oficiale în Republica Turcia, primul-ministru va avea întrevederi cu Recep Tayyip ERDOGAN, Primul-Ministru al Republicii Turcia; Abdullah GÜL, Preşedintele Republicii Turcia și Cemil ÇIÇEK, Preşedintele Parlamentului Republicii Turcia. De asemenea, miniștrii de resort care îl vor însoți pe primul-ministru vor avea întrevederi cu omologii lor turci, în vederea dezvoltării proiectelor comune dintre cele două state.

Vizita primului-ministru Victor Ponta la Ankara are ca scop consolidarea cooperării bilaterale, în contextul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, semnat în decembrie 2011. În martie 2013 a fost semnat și Planul de Acțiune, care concretizează acțiunile prevăzute în Parteneriatul strategic, se mai arata in comunicatul de presa al Guvernului. Premierul Victor Ponta se va afla joi, 19 septembrie, în Republica Turcia, unde va efectua o vizită oficială, transmite Guvernul printr-un comunicat de presa.Victor Ponta va fi însoțit la Ankara, printre alții, de Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Mircea Dusa, ministrul Apărării Naţionale; Constantin Nita, ministrul delegat pentru Energie; George Ciamba, secretar de stat, M.A.E.; Vladimir Manastireanu, preşedinte ANSVSA; Iusein Ibram, deputat minoritatea turcă si Varol Amet, deputat minoritatea tătară.

@

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°