Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba: Privatizarea Spitalului din Ocna Mureş, un eşec.Unitatea nu mai poate fi transformată în azil pentru vârstnici

Publicat in Adevarul, marți 5 iulie 2011 ·

Proiectul de privatizare a fostului spital din Ocna Mureş a fost respins pe consilierii locali pe motiv că investitorul nu avea avizul de funcţionare al Ministerului Sănătăţii şi nici contract cu Casa de Asigurări Alba. Spitalul din Ocna Mureş, desfiinţat la 1 aprilie, era iniţial pe lista unităţilor ce trebuiau transformate în azile pentru vârstnici.

Spitalul din Ocna Mureş a fost trecut de la 1 aprilie 2011, pe lista unităţilor medicale desfiinţate, alături de cele din Baia de Arieş şi Zlatna. Ministrul Sănătăţii a promis atunci, că toate vor fi transformate în scurt timp în azile pentru persoane vârstnice. Prima condiţie în demararea procedurilor era desfiinţarea spittalului orăşenesc printr-o Hotărâre de Consiliu Local.

„Consilierii locali au refuzat să voteze un asemenea proiect“, a subliniat Augustin Drăguţ, primarul din Ocna Mureş. După două luni, în care asistenţa medicală primară este asigurată, prin rotaţie, de 16 medici de familie, a apărut şi un investitor, Hospital dr. Filip SRL din Bucureşti.

Privatizare eşuată

Conform proiectului, fostul spital din Ocna Mureş urma să fie transformat în unitate medicală privată cu 115 paturi. Potrivit primarului Augustin Drăguţ, investitorul se obliga să reîncadreze şi personalul medical care a lucrat la Ocna Mureş înainte de închiderea spitalului. Este vorba de 55 de medici, asistenţi medicali şi infirmiere care au fost redistribuiţi la Sebeş şi Alba Iulia.

„Hotărârea de Consiliu local a fost revocată, după ce Prefectura Alba ne-a atenţionat că Hospital dr. Filip SRL din Bucureşti, firma interesată de privatiyarea spitalului, nu are aviz de funcţionare de la Ministerul Sănătăţii. În plus, am constatat că firma care ar fi urmat să presteze servicii medicale în fostul spital din Ocna Mureş nu avea încheiat contract nici cu Casa de Asigurări de Sănătate Alba“, a explicat p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 2 ore
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

MESAJE DE PAȘTE. Cele mai frumoase urări și felicitări pe care le poți trimite apropiaților

Gandul acum 20 minute
Sărbătorile Pascale sunt ocazia potrivită pentru a le arăta celor dragi, familie sau prieteni, că te gândești la ei și cum ar fi mai potrivit decât prin a le transmite urări și felicitări prin mesaje de Paște, care, cu siguranță îi vor bucura. Trans

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°