Sunt ferm convinsă că părţi mari din Codul Fiscal sunt scrise de autori în stare de ebrietate. Doar astfel se explică faptul că a fost modificat de 14 ori într-un an şi continuă să crească taxe, din care statul izbuteşte să colecteze doar unu la sută. Nu ştiu ce au consumat ultima dată respectivii, dar, cu siguranţă, nu ţuică.

Rachiului i-au urcat acciza de la 750 la 1000 de euro pe hectolitru de alcool pur, chiar dacă este produs pentru consum propriu, într-un antrepozit autorizat, taxa înjumătăţindu-se dacă şi cantitatea de alcool scade cu 50 la sută.

În viziunea funcţionarilor afumaţi, această măsură ar fi indispensabilă pentru a compensa, împreună cu altele, reducerea TVA la pâine, programată din ianuarie, anul viitor. Aşadar, apun vremurile când satele miros a ţuică şi sătenii vin de la cazan, pe două cărări. Dacă fac băutura în alambicul improvizat de acasă, păţesc ca o bătrână din judeţul Cluj, cercetată penal pentru deţinerea unei instalaţii ilegale şi producerea ilicită a 30 de litri de rachiu, iar, dacă merg la distileria autorizată, trebuie să-i verse statului acciza la plecare. Exact ca pe vremea comuniştilor, numai că aceia îi dijmuiau în alcool.

Creşterea accizei la ţuică şi rachiu pentru consumul propriu ar avea o noimă în măsura în care în care statul hămesit s-ar alege cu ceva. Dar, în România, se produc anual 130 de milioane de litri de ţuică, din care statul impozitează numai unu la sută, restul intrând în economia subterană. Şi-atunci, ce sens are să umfle un bir, pe care tot nu este în stare să-l strângă şi care invită la evizionism? Unul singur: să iasă bugetul naţional pe hârtie.

În anul electoral 2014, guvernul USL vrea să aplice măsura cea mai populistă, ieftinirea pâinii, dar mai întâi trebuie să convingă FMI şi CE că îşi permite să o facă. De aceea, orice poate aduce venituri din condei este binevenit, de la di