Liniştea care s-a instalat în jurul dezastrului produs, miercuri, la Ocna Mureş stârneşte disperarea în rândul locuitorilor, care nu ştiu dacă vor mai prinde Crăciunul cu un acoperiş deasupra capului. Oamenii se tem că, în ciuda declaraţiilor ce îndeamnă la calm, venite din partea oficialilor pot, în orice moment, să se afle în faţa unui alt dezastru: “M-am întors la Ocna Mureş aseară. Am plecat cu toţii la Alba Iulia, imediat după ce pământul a început să se surpe, dar nu mai putem rămâne. Toate lucrurile ne sunt în apartamentul de aici şi este, totuşi, Crăciunul. Ne-au asigurat că nu mai avem de ce să ne facem probleme şi că situaţia este sub control. Vor monitoriza permanent evoluţia, iar nouă nu ne rămâne decât să sperăm că nu ne vom pierde locuinţa”, a declarat o doamnă din Ocna Mureş.
Părerea specialiştilor de la Bucureşti şi Cluj Napoca
În urma discuţiilor cu experţii geologi, printre care şi prof. univ. dr. Florian Zamfirescu, primarul din Ocna Mureş, Augustin Iosif Drăguţ, ne-a explicat, vineri dimineaţă, care sunt motivele aparente ce au dus la surparea pământului: “Concluzia profesorului Zamfirescu este că a avut loc o prăbuşire a unui gol care a existat în sol, ceea ce determinat ca apa sărată să iasă la suprafaţă, cu presiune. S-a creat un crater cu un diametru de 16 metri adâncime, în epicentru şi 13 metri adâncime, în medie pe crater. Întinderea de apă de la suprafaţă este de 60.000 de metri cubi şi 100 de metri în diametru. Producerea acestui fenomen este determinată de faptul că s-a creat o legătură, un gol de aer între cele două sonde de exploatare aflate în zonă, ceea ce a dus la prăbuşirea tavanului de mină”, a explicat Augustin Iosif Drăguţ, primarul Ocna Mureşului.
În ciuda zvonurilor care se vehiculează în rândul locuitorilor şi care susţin că greutatea magazinului “Plus” ar fi contribuit la surparea pământului, primarul su