La Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, copiii bolnavi de cancer stau câte doi-trei în pat. Părinţii spun că, uneori, tratamentul este făcut direct pe scaune. Nu există La Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, copiii bolnavi de cancer stau câte doi-trei în pat. Părinţii spun că, uneori, tratamentul este făcut direct pe scaune.
Nu există aparatură, iar cea care există se strică mult prea des. Nu există suficiente paturi în spitale, iar medicamentele care ar trebui să fie gratuite şi acordate prin programe guvernamentale mai degrabă lipsesc. Pe lângă coşmarul pe care îl trăiesc familiile cu copii bolnavi de cancer se adaugă şi umilinţa unui sistem sanitar incapabil să facă faţă solicitărilor de acest fel. Disperaţi, părinţii se tem să vorbească de teamă că ar putea pierde şi puţinul ajutor pe care îl primesc.
În ultima clădire din incinta Spitalului de copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti se află Secţia de Oncologie. "Nu este zi de la Dumnezeu să nu vină părinţi cu copii bolnavi de cancer la noi la spital", mărturiseşte unul dintre portarii instituţiei. Secţia de Oncologie are numai două saloane şi opt paturi. Părinţii care au vechi stagii în spital spun că a fost mai mare, dar nu se ştie de ce numărul de paturi a fost redus. În cele opt paturi rămase stau înghesuiţi câte doi-trei copii în pat alături de mamele lor.
Liniştea din saloane este nefirească. Unii dintre copii sunt conectaţi la perfuzii. Din când în când, apare câte o asistentă care mai înlocuieşte o pungă de lichid cu alta. Pe feţele mamelor internate se citeşte o disperare mută. Ele ştiu că pentru tratamentul copiilor lor nu se va mobiliza niciodată vreo vedetă de televiziune. "Pe noi numai Dumnezeu ne poate ajuta", izbucneşte în lacrimi una dintre mame. Cele mai multe evită să vorbească despre drama prin care trec. Ce rost ar avea?
"De câţiva ani venim