Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul care a terorizat o ţară întreagă! "Ucidea oameni şi le mânca ficatul"

Publicat in Antena 3, marți 27 martie 2012 ·

Alexander Bichkov, un bărbat care a trăit o viaţă sălbatică în pădure timp de 20 de ani, teroriza localnicii şi poliţia care se aventura în apropierea "casei" lui.

Acesta era un "gigant", cu barbă mare, care trăia într-o cabană veche, hrănindu-se numai cu vânat. Bichkov se aventura în pădure doar vara, pentru a nu lăsa urme care să conducă spre locul unde stătea.

Poliţia a declarat că el descinde dintr-o familie de criminali, care a fost exilată de Stalin în 1940 către regiunea Kostroma, la 450 km de Moscova.

La sfârşitul timpului sovietic, cu aproape 20 de ani în urmă, a dispărut de la domiciliul său într-un sat din regiune, după ce a refuzat un ordin judecătoresc de a plăti pensie alimentară fostei sale soţii.

Acesta a fost declarat mort de către familia sa în 1997, deoarece era dispărut de foarte mult timp. De abia acum s-a descoperit că Bichkov, fost lucrător forestier, fugise de fapt în pădurea de lângă satul Kologriv.

Poliţia a refuzat ani la rând să meargă în pădure să îl vâneze, deoarece în timpul unei urmăriri, Bichkov a prins un comandant de poliţie şi l-a ţinut ostatic timp de câteva ore cu arma la cap.

Chiar şi după ce a dat foc la 30 de case ale unor oameni bogaţi, poliţia a refuzat să meargă să il prindă.

Până pe data de 14 martie, data în care a fost omorât, nu s-a ştiut adevărata identitate a acestuia.

Acesta a fost împuşcat abia după ce şeful Departamentului de Rezervaţii Naturale de la Moscova, înfuriat de lipsa de acţiune a poliţiei locale, o ordonat o operaţiune de supraveghere asupra lui.

6 poliţişti de specialitate, inclusiv veterani de război din Afganistan au intrat în pădure pe snowmobile pentru a-l vâna şi aresta. Dar sălbaticul, care avea acasă 2 arme de vânătoare şi un pistol, a reuşit să îi rănească pe doi dintre ei.

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Firea, scrisoare deschisă către Nicuşor Dan: E a două oară când vă scriu pentru a vă chema la o dezbatere despre ce am făcut fiecare la Primăria Capitalei / V-aţi dovedit liderul unei echipe care a stat...pe timpul bucureştenilor

News.ro acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea, fost primar, i-a adresat duminică o scrisoare deschisă actualului edil Nicuşor Dan, chemându-l la o dezbatere despre ce a făcut fiecare la Primăria Capitalei. ”V-aţi dovedit liderul unei echipe ca

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum o ora
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Islanda: Halla Tomasdottir, femeie de afaceri în vârstă de 55 de ani, a fost aleasă în funcţia de preşedinte

News.ro acum o ora
Femeia de afaceri Halla Tomasdottir va deveni următorul preşedinte al Islandei, potrivit rezultatelor oficiale ale alegerilor, după ce a învins-o pe Katrin Jakobsdottir, fost premier, relatează AFP. Jakobsdottir, în vârstă de 48 de ani, şi-a recunos

Consilierul lui Netanyahu: Planul Biden pentru Gaza „nu-i o afacere bună”, dar Israelul îl acceptă

Mediafax acum 52 minute
Ophir Falk, consilierul pentru politică externă al lui Netanyahu, a confirmat că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru încetarea războiului din Gaza, promovat de preşedintele american Joe Biden. În interviu Falk a spus că propunerea lui Biden a

Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute

Gazeta Sporturilor acum o ora
Poloneza Iga Swiatek (locul 1 WTA) a zdrobit-o pe rusoaica Anastasia Potapova (locul 41 WTA), în optimile de la Roland Garros, în doar 40 de minute. Știre în curs de actualizare

Italia: Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Continuă căutările pentru Cristian

HotNews acum 38 minute
Echipele italiene de salvare au găsit duminică trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puțin timp după ora 13.30, au fost luați de ape la Orsaria di Premariacco (Udine), potrivit ziarului

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Un nou test de sânge care poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân a fost apreciat ca o descoperire „ncredibil de interesantă”

HotNews acum o ora
Un nou test de sânge poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân cu trei ani înainte ca tumorile să se vadă la tomografie, o descoperire „incredibil de interesantă” care ar putea ajuta mai multe femei să învingă definitiv această boală, s

LIVE Război în Ucraina - ziua 830: Ucraina salută permisiunea de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei /Zelenski a avut o întâlnire "foarte bună" cu secretarul american al Apărării

HotNews acum 4 ore
Ucrainenii salută decizia Statelor Unite de a le permite să folosească anumite arme occidentale împotriva unor ţinte inamice pe teritoriul Rusiei, dar speră că vor fi ridicate mai multe restricţii în acest sens pentru a evita un număr şi mai mare de

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum 4 ore
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°