Minstrul român al Apărării, Mircea Duşa, i-a propus omologului său din Mozambic o cooperare militară ce presupune instruirea şi dotarea armatei ţării africane. Sursa: Petrică Mihalache-MApN
Ministrul Mircea Duşa, l-a primit, ieri, la sediul M.Ap.N., pe ministrul apărării naţionale al Republicii Mozambic, Filipe Jacinto Nyusi.
În cadrul reuniunii, ministrul român al apărării i-a propus omologului său constituirea unor echipe tehnice care să creeze cadrul de cooperare bilaterală în mai multe domenii, mai ales cele militar şi educaţional, care va putea fi statuat printr-un protocol încheiat între cele două ministere.
Potrivit unui comunicat al MApN, membrii delegaţiei române au prezentat oportunităţile şi programele oferite de industria de apărare a României precum şi posibilităţile de instruire în instituţiile militare de învăţământ.
“Armata României are deja o bogată experienţă acumulată pe timpul participării la misiunile terestre, navale sau aeriene, sub drapelul NATO sau al Uniunii Europene, experienţă pe care doreşte să o împărtăşească şi altor armate partenere”, a spus ministrul Duşa.
La rândul său, ministrul Nyusi a subliniat că “România are know-how, are experienţă, şi cred că această viitoare cooperare va aduce un plus de valoare ţării pe care o reprezint. Ştiu că specialiştii români sunt profesionişti şi am convingerea că vom demara proiecte pe termen lung”.