Frigul şi apropierea sărbătorilor ne ţin mai mult pe acasă şi în faţa televizoarelor. Stăm şi urmărim programe TV, în papuci şi haine lejere. Eventual, cu un pahar de ceai sau cu o prăjitură de casă în faţă. Ce poate fi mai plăcut decît să leneveşti la căldură şi să te miri, iar şi iar, de cîte mai sînt pe lumea asta! Şi nu doar din cauza copiilor, mai curioşi din fire. Şi, în plus, sîntem scutiţi şi de ambuteiaje, de nervi şi de controale vamale sau diverse incidente sau cine ştie ce surprize neplăcute ale unor companii aeriene. Şi, în aceste săptămîni, luni chiar, de iarnă – de ce nu? –, în condiţiile în care epidemia de gripă face deja victime şi în România, putem astfel chiar să evităm şi aglomeraţiile. Din aeroporturi, gări, hoteluri. Pînă la urmă, tot acasă e cel mai bine şi mai comod. Astfel, putem hălădui peste tot. În spaţiu şi timp. Trebuie să recunosc că sînt mare amatoare de filme documentare pe teme geografice şi ecologice sau de filme ce prezintă aspecte din viaţa animalelor. Din prezent sau trecut. Dar şi ale oamenilor din diverse colţuri ale lumii. Pe History Channel am urmărit un documentar despre cîte necazuri poate produce omenirii lipsa acută de apă. Seceta prelungită şi consecinţele ei, devastatoare de atîtea ori. Ne dovedim, în primă instanţă, neputincioşi, pînă cînd nevoia ne obligă să învăţăm să supravieţuim. Habar nu aveam de „furtunile negre“, de praf şi nisip, care s-au tot abătut asupra Statelor Unite şi au produs nenorociri mari în anii ’30. Vînt de peste 100 de kilometri pe oră, secetă prelungită – nenorocirea devine catastrofă. Sute de mii de locuitori din Texas, Idaho, New Mexico şi Louisiana au fost obligaţi să-şi părăsească casele şi fermele, sute de mii de oameni au suferit de foame, sete şi boli. Şi asta în plină şi prosperă Americă! Teribile unele imagini cu furtunile de praf care au devastat Centrul şi Sudul SUA. Şi, spun