Nu cred si nici nu am nevoie sa cred. Pentru ca eu nu sunt o instanta rece si obiectiva solicitand probe materiale pentru a urmari spiritul Legii, ci o constiinta care se formeaza dupa legile experientei proprii si a celei mostenite. Sau, sunt o particica din opinia publica, atotstapanitoarea opinie a celor multi si atenti la nevoile lor si in vesnica lupta cu altii care vor s-o manipuleze, tocmai spre a nu mai fi atenti la aceste nevoi. Sursa imagine: graiuldobrogei.ro
Nu-i cred argumentele in legatura cu posibilitatea sau imposibilitatea verificarii informatiilor si ma lasa rece „nefinalizarea anchetei” sau „redirectionarea cauzei”. La fel cum ma lasau rece spusele unui individ care afirma ca „a impins”, cand eu il vedeam filmat cum lovea. Cum ma lasa rece cand aud niste dame politice vorbind despre succesul unei candidaturi independente la Parlamentul European, cand eu ii auzeam pe niste barbati dintr-un partid cum spuneau ca li s-a cerut sa cedeze spre cel independent un procent din voturile obtinute de cei care erau proprii lor colorati politic. Cum m-ar lasa rece daca as mai auzi un juramant ca „in cinci minute demisionez”, etc, etc, etc...
Nu te cred, draga Rosca-Stanescu si chiar ma mira ca, abil om al cuvantului fiind, recurgi la asemenea explicatii. Tatal meu era doar un avocat de provincie, ca si tatal domniei tale dar, aparand un client acuzat a fi tras o pereche de palme, si-a permis sa atraga atentia judecatorului aratand spre reclamantul bine cunoscut in oras ca provocator de conflicte: „Priviti la mutra lui care cauta mereu zazanie, domnule judecator si, inainte de a pronunta vreo hotarare, ganditi-va sincer daca nu cumva, si dumneavoastra personal, i-ati trage chiar doua perechi de palme!”...
In fata unor afirmatii pe care le-ai facut, cum se spune nu numai intre pescari: „muscand”, adica ne mai fiind atent la amanunte, eu am au
