N-am înţeles niciodată ce înseamnă sentiment naţional sau patriotism. Mi-au fost explicate, dar nu le-am simţit. Am ştiut tot timpul că nu sunt legată de ţara în care m-am născut, că pot trăi oriunde atât timp cât am cu mine familia şi că naţionalitatea este, până la urmă, o întâmplare. Nu m-am autodefinit niciodată ca fiind româncă - mi s-a părut cel mai puţin relevant atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi - şi întrebarea "Where are you from?" mi s-a părut tot timpul nelalocul ei.
Îmi doresc ca România să se schimbe nu din dragostea pe care, subconştient, i-aş purta-o, ci din egoism. Visez să trăiesc într-o ţară normală. Atât de normală, încât să fie banală. Atât de banală, încât să fie plictisitoare. Să citesc despre alţii loviţi de o criză economică perpetuă, să văd în alte părţi autostrăzi de 10 kilometri, spitale sinistre, pensionari la cozi pentru zahăr, politicieni corupţi obsedaţi de talk-show-uri, oraşe şi oameni gri. Şi, sătulă de imaginile agasante, să închid televizorul sau computerul nedumerită că undeva, în lume, încă se petrec astfel de lucruri. Să uit rapid şi să mă întorc la realitatea banală a ceea ce se numeşte convenţional "ţara mea".
N-am înţeles niciodată ce înseamnă sentiment naţional sau patriotism. Mi-au fost explicate, dar nu le-am simţit. Am ştiut tot timpul că nu sunt legată de ţara în care m-am născut, că pot trăi oriunde atât timp cât am cu mine familia şi că naţionalitatea este, până la urmă, o întâmplare. Nu m-am autodefinit niciodată ca fiind româncă - mi s-a părut cel mai puţin relevant atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi - şi întrebarea "Where are you from?" mi s-a părut tot timpul nelalocul ei.
Îmi doresc ca România să se schimbe nu din dragostea pe care, subconştient, i-aş purta-o, ci din egoism. Visez să trăiesc într-o ţară normală. Atât de normală, încât să fie banală. Atât de banală, încâ