Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Internaţional al Parlamentarilor Evrei condamnă difuzarea colindului cu accente antisemite

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 13 decembrie 2013 ·

Consiliul Internaţional al Parlamentarilor Evrei condamnă în termeni vehemenţi difuzarea colindului cu accente antisemite la TVR3, considerând că este vorba de o acţiune "profund ofensatoare" care aminteşte de "cele mai negre zile ale antisemitismului european", conform unui comunicat oficial.

"Am fost profund ofensat de difuzarea unui colind antisemit creştin la Televiziunea publică din România", a declarat congresmenul american Eliot L. Engel, preşedintele Consiliului Internaţional al Parlamentarilor Evrei (ICJP), o asociaţie cu sediul la Ierusalim creată de Knesset, de Congresul Evreiesc Mondial, de Ministerul israelian de Externe şi de asociaţia Israel Forum. "Acest limbaj ofensator mi-a amintit de cele mai negre zile ale antisemitismului european, atunci când manifestările deschise de ură şi bigotism erau o practică obişnuită. Este deranjant că un post de televiziune nu ezită să difuzeze o astfel de acţiune dezgustătoare şi odioasă", adaugă liderul ICJP, conform unui comunicat postat pe site-ul Congresului Evreiesc Mondial.

Ambasada Statelor Unite a denunţat difuzarea, la TVR3, "a unui aşa-zis colind care glorifică Holocaustul şi violenţa împotriva evreilor", considerând că gestul este "o expresie inacceptabilă de antisemitism". Într-un comunicat remis MEDIAFAX se arată, de asemenea, că Ambasada SUA apreciază poziţia oficialilor români de condamnare a difuzării colindului.

Postul public TVR 3 a difuzat, vineri, în cadrul emisiunii de relansare a canalului, un colind antisemit, fiind reclamat la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de către Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22. Grupul de colindători Ansamblul "Dor transilvan" a cântat, în cadrul emisiunii, un colind în care este folosit de mai multe ori termenul "jidov", în mesaje antisemite. "A născut un fiu frumos / An

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°